Masina mea de spalat este stricata. Mai precis spala, clateste, dar nu stoarce. De aceea sunt nevoita sa storc hainele cu mana. Iei obiectul de imbracaminte, il rasucesti cu forta din ce in ce mai mare, de la un capat la altul. Apa se scurge, o simti pe maini, o auzi cum picura in lighean. Bratele tale depun efort, devin din ce in ce mai puternice, umerii si ceafa se relaxeaza.

V-ati gandit vreodata ca omul, mai ales cel din mediul urban, face din ce in ce mai putine activitati cu mainile? Si aici ma refer la activitati in care nu sunt implicate aparatele electrocasnice sau gadget-urile.

Anumite actiuni, cum ar fi spalatul, storsul, batutul covoarelor, taiatul lemnelor, in general activitatile care presupun efort, sunt foarte utile pentru ca ajuta la eliberarea furiei acumulate in zona umerilor. Tensiunile din zona umerilor au legatura cu agresivitatea ascunsa.

In unele cazuri poate sa apara “cocoasa vaduvei”, o masa de tesut care se acumuleaza sub a 7-a vertebra cervicala, la jonctiunea dintre gat, umeri si trunchi. Apare rar la femeile tinere si frecvent la femeile varstnice. Localizarea cocoasei este punctul in care sentimentele de furie s-ar scurge prin brate. Asemenea cocoasa este produsa de ingramadirea furiei blocate. Ceea ce este blocata este exprimarea fizica a furiei (lovirea), nu exprimarea ei verbala.

Poate nu stiti, dar mâinile au un rol important în procesul de învatare, de dezvoltare a vorbirii, a starii de bine si de sănătate mentală.

Dr. Wilder Penfield, un neurochirurg canadian, a creat pentru prima data hartiile corticale  si motorii ale creierului. El a demonstrat ca o arie foarte larga de la nivelul creierului este raspunzatoare de controlul senzitiv si motor al mainilor, de unde si importanta lor in procesul de invatare.

Cand ne nastem suntem mangaiati. Tot mana este implicata si in ultimul gest de ramas bun – o strangere de mana  a celui drag pe patul de moarte.

Incepand cu varsta de 2 luni, bebelusul devine constient de propriile maini si incepe sa le cerceteze cu interes, la inceput doar bagandu-le in gura.
Coordonarea mana-ochi incepe sa apara treptat, pe masura ce mainile ii apar tot mai des in campul sau vizual, iar pe masura ce va lovi diferite obiecte, va face si corelarea intre miscarea obiectelor si cauza declansatoare a miscarii, manutele sale.

El nu stie încă, dar într-o zi mâinile lui ar putea să cânte la pian, sa găteasca sau sa sculpteze.

De aceea este bine ca parintii sa-si lase copiii, fara teama ca se vor murdari, sa se joace cu pamant, nisip uscat si ud, sa picteze cu degetele, sa modeleze cu lut sau plastilina, sa se joace cu mainile in apa (are si un efect linistitor, atunci cand copilul este nervos puteti apela la aceasta activitate). La fel de utile sunt si teatrul cu marionete,  desenatul si pictatul cu instrumente speciale, scrisul, confectionarea unor obiecte de podoaba, colajul, batutul in tobe, cantatul la un instrument cu clape, gradinarit, etc.

Toate aceste activitati actioneza asupra psihomotricitatii, creste increderea in posibilitatile proprii, imbunatateste concentrarea atentiei, dezvolta personalitatea. Astfel, din punct de vedere intelectual si emotional activitatile manuale micsoreaza emotivitatea, educa obiceiul de a lucra, dezvolta initiative, intareste responsabilitatea.

La nivel fizic, activeaza circulatia sangelui si a proceselor metabolice, mareste rezistenta la oboseala si dezvolta coordonarea.

Daca aceste activitati sunt facute in grup, ele conduc la imbunatatirea contactelor sociale, la formarea si dezvoltarea cooperarii si responsabilitatii in cadrul grupului.

Starile anxioase si depresive pot fi ameliorate prin includerea unor activitati manuale in programul de terapie. Realizarea unui lucru cu mana ta iti da o mare satisfactie, ceea ce duce la intarirea Eu-lui si la cresterea increderii in fortele proprii.

In incheiere va propun o tema de reflectie: Cum ati putea explica unui eschimos ce simtiti cand va cufundati mainile in nisipul fiebinte sau cand mangaiati o petala de trandafir?

Reumatismul

Persoana bolnava de reumatism isi infraneaza agresivitatea la nivelul articulatiilor, energia nedescarcata se transforma in inflamatie si durere (autoagresivitate).

Impotenta

Principiul masculin este activ, deci si agresiv. De aceea, in spatele impotentei se afla teama fata de propria agresivitate, barbatie. Este si o lipsa de putere.

Depresia

Agresivitatea neexprimata in afara se transforma in durere corporala, iar in domeniul psihic duce la depresie. Astfel, in loc sa fie exteriorizata, agresivitatea este indreptata spre interior.

Prin suprimarea agresivitatii se suprima si energia si activitatea.

In cazuri extreme, agresivitatea indreptata impotriva propriei persoane duce la suicid.

Dintii

Dentitia deficitara arata ca persoana respectiva nu-si poate manifesta agresivitatea prin actele de muscare si maruntire a hranei. Gingia reprezinta “fundatia”, baza dintilor, respectiv a vitalitatii si agresivitatii, a sigurantei de sine. Gingia care sangereaza (sangele este simbolul vietii) ne indica scurgerea increderii si sigurantei in sine.

Roaderea ungiilor (onicofagia)

Unghiile la om sunt echivalentul ghearelor la animal. Atat ghearele – “a-si scoate ghearele”, cat si coltii – “a-si arata coltii” sunt instrumente de aparare si atac, adica de lupta in care este implicata agresivitatea.

“Roaderea unghiilor constituie castrarea propriei agresivitati!”

Onicofagia la copil arata ca el se afla intr-o perioada in care nu indrazneste sa-si exprime agresivitatea in exterior. Probabil ca parintii, prin actul educational, ii suprima copilului agresivitatea. In realitate, parintilor le e teama de agresivitate. Ei ar trebui sa creeze copilului un spatiu in care el sa-si poata exprima agresivitatea, fara sa apara sentimentul vinovatiei.

Parintii nu sunt vinovati de tulburarile maladive ale copiilor, dar in simptomele copiilor se reflecta problemele parintilor.

Solutia ar fi integrarea agresivitatii sub forma energiei si vitalitatii. Ea trebuie sa primeasca un spatiu de manifestare.

Unele persoane sublimeaza agresivitatea prin practicarea unor sporturi ca box, rugby, prin scrierea unor carti politiste cu crime sau prin alegerea unor meserii ca: macelar, chirurg, stomatolog, etc. Foarte des intalnita este si sublimarea agresivitatii in lucrarile artistilor plastici contemporani.

La conceperea acestui articol am consultat: “Puterea vindecatoare a bolii” – Thorwald Dethlefsen si Ruediger Dahlke, Editura Adevar Divin si “Cazuri neobisnuite de psihoterapie – Programe de Psihoterapie Integrativa” – Camelia Alina Stavarache, Editura Ceconi.

Atat agresivitatea, cat si sexualitatea sunt subiecte tabu in societatea contemporana. Ele sunt, de cele mai multe ori, refulate (act psihic prin care eul se apara in mod inconstient de dorintele, ideile etc. care contrazic convingerile sau normele morale), adica aceste pulsiuni nu sunt satisfacute. In acest caz apare frustrarea sau chiar boala fizica sau psihica. 

Desigur ca se poate spune ca stirile de la ora 5 sunt pline de acte de violenta fizica si sexuala. Dar si in acest caz, cele doua pulsiuni sunt tot refulate, de aceea erup intr-un mod necontrolat. Este un mecanism asemanator cu o oala sub presiune. Cu cat presiunea la oala e mai mare, cu atat da in foc mai mult. De aceea, gospodinele pun uneori capacul in asa fel incat sa existe un spatiu pe unde sa poate iesi aburul.

Energia si agresivitatea sunt concepte aproape identice. Oamenii au nevoie de agresivitate pentru a supravietui. Agresivitate = energie vitala = activitate. A nu se confunda agresivitatea cu violenta!

Pentru a-si refula o emotie, individul trebuie sa-si diminueze vitalitatea si mobilitatea.

In consecinta, efortul facut pentru inhibarea unei emotii determina o restrangere a tuturor emotiilor.

De obicei, actualizam o emotie veche intr-un context nou, dar cu alte personaje.

Noi reactualizam frecvent in viata adulta emotiile resimtite in copilarie, dar acest lucru are efecte negative in relatiile cu alte persoane.

Eliberarea emotional-corporala a furiei este foarte importanta pentru ca, in caz contrar, ea va fi orientata spre interior – depresie, sinucidere, boli psihosomatice sau exterior – heteroagresivitate.

Crizele de fiere

Lichidul biliar corespunde agresivitatii, de aceea in limbajul curent se mai spune despre cineva agresiv ca “scuipa foc si fiere.”

Pietrele la vezica biliara sunt mai frecvente la femeile casatorite si care au copii, decat la cele necasatorite. Aceste femei isi impiedica energia sa curga, iar aceasta energie incremeneste si se pietrifica sub forma pietrelor biliare.

In timpul crizei de fiere, prin voma si sunetele scoase, pacientul isi elibereaza agresivitatea acumulata si isi recupereaza energia blocata.

Practic el exprima prin boala ceea ce nu a putut exprima anterior -  si anume agresivitatea.

Aciditatea la stomac si ulcerul gastric

Agresivitatea este somatizata drept acid gastric in exces. Bolnavul de stomac care nu-si manifesta deloc agresivitatea – si in acest caz stomacul produce mai mult acid, isi indreapta agresivitatea inauntru, impotriva sa, practic “omul se digera pe sine insusi”. Se ajunge astfel la ulcer stomacal in care se digera propriul perete stomacal.

De aceea este foarte util ca bolnavul de stomac sa invete sa-si constientizeze sentimentele si conflictele interioare, adica sa “le digere”, pentru a nu mai supra-impovara procesul digestiv.

Atentie si la masticatie – aceasta este tot un act agresiv. Daca omului ii lipseste atitudinea agresiva necesara masticatiei, aceasta sarcina va deveni o povara pentru stomac si el va produce mai mult acid.

Hipertensiunea arteriala

Hipertensiunea arteriala este legata de agresivitatea franata. Pe de o parte energia nu se descarca in activitate, pe de alta parte omul are o atitudine de stapanire de sine care duce la contractarea vaselor de sange.

In acest mod se ajunge la cresterea tensiunii arteriale. Daca aceasta agresivitate acumulata nu se descarca nicicum, se ajunge la infarct miocardic – omului i se “rupe” inima. In felul acesta, energia acumulata este eliberata.

La conceperea acestui articol am consultat: “Puterea vindecatoare a bolii” – Thorwald Dethlefsen si Ruediger Dahlke, Editura Adevar Divin si “Cazuri neobisnuite de psihoterapie – Programe de Psihoterapie Integrativa” – Camelia Alina Stavarache, Editura Ceconi.

Intr-un articol viitor voi trata: reumatismul, impotenta, depresia, bolile dintilor, onicofagia (roaderea unghiilor).

Doar 1% dintre oameni ajung la actualizarea sinelui. Maslow a enumerat, insa, cateva modalitatati prin care se poate atinge acest punct. Acestea sunt strategii ce ar putea fi puse in aplicare de-a lungul vietii. Fiecare implica luarea unei decizii cu privire la cum dorim sa traim.

1.Sa consideri ca viata presupune o serie de alegeri ce te pot conduce spre crestere si dezvoltare.

2.Sa fii nonconformist.

3.Sa-ti construiesti un ambient in care sa existe o mai mare probabilitate ca abilitatile tale sa egaleze cerintele sarcinii.

4.Renuntarea la orice aparare; acest lucru ar include  si acele aparari ce au o motivatie inconstienta.

5.Onestitatea, in special cu tine insuti.

6.Sa te regasesti, ceea ce, cu siguranta, are legatura cu onestitatea.

7.Sa te arunci cu trup si suflet in orice experienta.

8.Sa faci tot ce poti pentru a deveni ce ti-ai dori sa fii.

Aceste opt reguli ne conduc spre dezvoltarea unei viziuni creative asupra vietii, spre o abordare umanista a persoanei ca intreg si se bazeaza pe o viziune optimista asupra a ceea ce este posibil sa devina si sa obtina individul in viata sa.

Fragment din cartea “Psihologia vietii de zi cu zi” – Kenneth T. Strongman – Editura Trei

Citind cartea “Arta de a fauri oameni” a Virginiei Satir de la Editura Trei mi-au atras atentia ideile si sentimentele ei legate de stima de sine, foarte clar exprimate in “Declaratia mea de autoestimare.”

Dar, mai intai, cateva cuvinte despre stima de sine. Autoarea o defineste ca fiind “capacitatea unui om de a se pretui pe sine si de a-si trata propria persoana cu demnitate, iubire si realism.”

In cazul in care stima de sine este scazuta, oamenii au tendinta, pe de o parte de a se victimiza, pe de alta parte de a-i devaloriza pe cei din jurul lor. Altfel spus, vad raul peste tot, iar pentru a se apara se ascund in spatele unui zid de neincredere, izolare si singuratate.

Iata declaratia Virginiei Satir legata de autoestimare:

Declaratia mea de autoestimare

Eu sunt eu.

Nu mai exista nimeni pe lumea asta ca mine. Mai sunt persoane care imi seamana in anumite aspecte, dar nimeni nu imi seamana in totalitate. Prin urmare, tot ceea ce emana din mine este suta la suta al meu, pentru ca eu sunt cel ce face alegerile.

Posed tot ceea ce tine de mine: corpul meu, inclusiv tot ceea ce face acesta; mintea mea, inclusiv toate gandurile si ideile; ochii mei, inclusiv imaginile a tot ceea ce vad ei; sentimentele mele, oricare ar fi ele: manie, bucurie, frustrare, iubire, dezamagire, emotie; gura mea si toate cuvintele care ies din ea: politicoase, dulci sau aspre, corecte sau incorecte; vocea mea, sonora sau linistitoare; si toate actiunile mele, atat cele indreptate catre ceilalti, cat si cele directionate catre mine insumi.

Posed fanteziile, visele, sperantele si temerile mele.

Posed toate triumfurile si succesele mele, toate esecurile si toate greselile.

Pentru ca posed tot ceea ce tine de mine, ma pot cunoaste foarte bine. Daca fac asta ma pot iubi si pot avea o atitudine binevoitoare fata de intreaga mea fiinta. Apoi, pot face in asa fel incat sa actionez in totalitate pentru binele meu.

Stiu ca exista anumite aspecte in mine care ma nedumeresc si altele pe care nu le cunosc. Dar atata vreme cat ma port cu blandete si iubire cu mine, pot cauta, cu speranta si curaj, solutii pentru puzzle si modalitati pentru a afla mai multe despre mine.

Felul in care arat si vorbesc, tot ceea ce spun si fac, tot ceea ce gandesc si simt la un moment dat, toate acestea sunt eu. Totul este autentic si ma reprezinta pe mine, asa cum sunt in acel moment precis.

Cand, mai tarziu, ma uit in urma la cum am aratat si cum am vorbit, la ce am spus si am facut, la cum am gandit si am simtit, pot gasi elemente care sa mi se para nepotrivite. Pot da deoparte elementele nepotrivite, pot pastra ceea ce s-a dovedit adecvat si pot inventa ceva nou pentru ceea ce am indepartat.

Pot sa vad, sa aud, sa simt, sa gandesc, sa vorbesc si sa fac. Am instrumentele pentru a supravietui, pentru a fi apropiat de ceilalti, pentru a fi productiv, pentru a intelege si a patrunde marea de oameni si lucruri din exteriorul meu.

Ma posed pe mine si, prin urmare, ma pot construi.

In acest articol voi vorbi putin despre emotiile de baza, despre emotiile construite social si despre posibilitatea de a le controla.

Din punct de vedere al inradacinarii in biologic si al importantei pentru supravietuirea evolutiva a individului, exista patru sau cinci emotii de baza.  Acestea sunt: anxietate/teama, tristete, furie, fericire/extaz si dezgust. Se adauga dispretul, invidia si gelozia.

Frica este probabil cea mai nemijlocita emotie dintre toate si isi are clar radacina in biologia supravietuirii. Este foarte perturbatoare si este provocata de un obiect sau eveniment specific, alertandu-ne fata de un potential pericol sau mobilizandu-ne sa fugim sau sa evadam.

Anxietatea este un sentiment de aprehensiune fata de ceva ce urmeaza sa se intample si, in formele usoare, poate fi un bun motivator, in sens pozitiv.

Tristetea se constituie dintr-un amestec de mahnire, descurajare, singuratate si sentimente de izolare. Tinde sa se instaleze ca urmare a unei pierderi dragi noua, indiferent daca este vorba despre pierderea serviciului, a casei, a cuiva drag sau chiar pierderea timpului. Contrar fricii, anxietatii si furiei, efectele principale ale tristetii sunt mai degraba de a incetinii decat de a energiza.

Furia, ca si teama, ne mobilizeaza la actiune, in cazul acesta mai degraba la aparare decat la evadarea din situatie.

Furia se relationeaza cu agresivitatea, dar nu sunt una si acelasi lucru, insa sunt conectate si au o baza biologica, cu evidente valori de supravietuire.

Singura emotie primara ce poate fi descrisa ca fiind pozitiva este fericirea. Pur si simplu exista mai putine emotii pozitive decat negative.

Vorbind despre fericire, bucurie, elan, euforie, etc., pare ca vorbim despre variatiuni pe aceasi tema.

Dezgustul are o baza biologica si este in relatie cu respingerea imediata a oricarui lucru rau, daunator sau otravitor, ca rezultat al ingestiei sau al proximitatii cu corpul. Dezgustul are o reala valoare de supravietuire.

Dispretul se afla in legatura directa cu dezgustul. Daca modul de manifestare a dezgustului implica actiunea esentiala de “a scuipa” ceva afara din gura, dispretul implica o anumita modalitate de a privi de sus spre celalalt. Ceea ce dispretuim nu merita atentia noastra.

Gelozia este rezultatul posibilitatii pierderii afectiunii altei persoane din cauza ca acum aceasta se indreapta spre altcineva. Pentru barbat ea tinde sa fie in legatura cu interesul sexual, iar pentru femeie este mai degraba legata de aspectele emotionale ale relatiei.

Invidia este legata de dorinta cuiva de a avea ceva ce alta persoana poseda, fie ca este vorba despre un obiect (casa, masina, haine, etc.) sau o calitate (inteligenta, creativitate, voce buna, abilitati sportive, etc.).

Emotiile construite social si cele referitoare la constientizarea de sine sau autoreferinta sunt: mandrie, timiditate, jena, vinovatie, rusine. Intr-o oarecare masura, toate aceste emotii depind de evaluarile pe care le fac ceilalti cu privire la persoana noastra, fie la momentul respectiv, fie in general.

Unele dintre aceste emotii, pe langa faptul ca ii ofera individului informatii, functioneaza, de asemenea, ca instrumente de control social.

Jena este cea ma simpla si nu este neaparat o emotie total negativa; cineva poate considera amuzanta stinghereala noastra. In principal are legatura cu teama de a nu face o gafa sociala, adica teama de a nu indeplini adecvat un rol social, cu pierderea stimei de sine si determinarea celorlati la formarea unei impresii sociale negative.

Vinovatia rezulta din transgresarea unei reguli date de o autoritate. Pentru a trai vinovatia, trebuie acceptata autoritatea. Esenta vinovatiei este faptul ca cineva a cauzat rau, fie facand ceva ce nu trebuia facut, fie nefacand ceva ce trebuia facut. Vinovatia implica o posibila reparatie. In general, este posibil sa indrepti raul facut.

Rusinea este fundamentala deoarece are legatura cu opinia cuiva despre el insusi ca intreg si nu este vorba despre o simpla transgresiune. Iar acest lucru nu poate fi indreptat. Cand oamenii traiesc rusinea, tot ce isi doresc este sa se ascunda sub o piatra sau sa-i inghita pamantul. Intr-un fel este cea mai debilitanta emotie.

Rusinea are loc atunci cand persoana este cumva expusa. Exemplele evidente din societatea noastra sunt expunerea brusca la nuditatea proprie, cel putin in circumstantele in care nu este incurajata. Dar orice expunere a defectelor va da aceleasi rezultate, in special daca cineva este crescut intr-un anumit climat.

Rusinea se bazeaza pe o evaluare fundamentala a sinelui de catre sine.

A spune unui copil: “Nu, nu ar trebui sa faci asta, deoarece pe fratele tau il doare. Nu mai face asta niciodata.”, induce vinovatie.

A-i spune insa: “De ce naiba ai facut chestia asta? Trebuie sa fii rau mereu si mereu. Ce naiba se intampla cu tine?”, induce rusine.

Controlul emotiilor 

Emotiile pot fi controlate folosind urmatoarele procese:

1.Selectarea situatiilor – putem aborda sau evita indivizi, locuri sau obiecte despre care stim ca ne pot oferi experiente emotionale placute sau neplacute.

2.Modificarea situatiei – ne concentram asupra oricarui lucru ce conduce la experienta emotionala si il putem schimba in avantajul nostru.

3.Deplasarea atentiei – inseamna pur si simplu directionarea atentiei in alta parte, departe de situatia emotionala evocatoare, prin autosustragere, prin concentrarea puternica asupra unui alt lucru sau doar prin ruminarea si ingrijorarea in relatie cu situatia respectiva.

4.Schimbarea cognitiva -  presupune modificarea evaluarilor noastre asupra unui anumit lucru in vederea modificarii impactului emotional; va include toate apararile psihologice si utilizarea comparatiilor sociale in ordine descrescatoare (oricum toti sunt mai nefericiti decat mine).

5.Modificarea reactiilor – in termeni obisnuiti, este cea mai comuna modalitate de reglare a emotiilor; are loc mai tarziu si ar putea implica utilizarea drogurilor, a medicatiei si alcoolului, exercitiile fizice, terapia, hrana sau reprimarea totala.

Decizia este puntea care uneste dorinta si actiunea. A decide inseamna ca va urma o actiune. Daca nu urmeaza nici o actiune, atunci inseamna ca nu a existat o decizie veritabila.

In realitate nu exista cea mai buna decizie, ci exista decizii pe care le iei si pe care tu poti sa le faci bune sau proaste.

Oamenii cand iau decizii sunt impinsi, din umbra, de miniscenariul lor de viata.

• Sunt oameni impinsi de perfectiune – vor sa ia decizia perfecta.

• Sunt oameni impinsi de dorinta de a face efort, de a face lucrurile mai bine – ei decid sa tot incerce.

• Sunt oameni impinsi de putere – orice decizie ar lua, ei trebuie sa fie puternici, sa nu cedeze.

• Alti oameni sunt impinsi de graba, de nerabdare, iau prima decizie ce le vine in minte.

• Si nu in ultimul rand, altii aleg calauziti de dorinta de a fi pe plac, adica iau decizia care convine si place tuturor.

Cum sa luam decizii este o abilitate care se invata, asa cum se invata si modalitatile de a rezolva conflictele, de a face fata stresului, de a cheltui banii.

Inca de mici, copiii trebuie sa fie invatati de catre parinti si educatori cum sa faca singuri alegeri si apoi sa-si asume consecintele acestora, incepand, desigur, cu lucruri marunte a caror consecinte, chiar si negative uneori, sa fie usor de suportat.

Este bine ca parintii sa le dea sansa sa decida singuri, la inceput dintr-o gama mai larga de lucruri aleasa de ei. De asemenea, parintii pot sa implice copilul in deciziile pe care adultii  trebuie sa le ia, de exemplu unde sa-si petreaca concediul, ce cadou sa-i cumpere bunicii, etc.

Urmatorul pas este implicarea copiilor in alegerile ce-i privesc pe ei, direct, de exemplu – ce penar sa-si cumpere, ce cadou sa cumpere pentru ziua unui coleg, etc.

Exista mai multe metode, tehnici care ajuta in luarea unor decizii corecte.

Una din ele este de a raspunde, onest la cateva intrebari:

-De ce ar trebui sa iau aceasta decizie?

-Care sunt avantajele luarii acestei decizii?

-Care sunt dezavantajele luarii acestei decizii?

-Ce alte alternative am la dispozitie?

-Este aceasta alegere in concordanta cu valorile si obiectivele mele personale? Care varianta e mai aproape de obiectivele si valorile ce ma calauzesc in viata?

O alta metoda interesanta de a lua o decizie corecta este metoda celor 5 “de ce” – inventata de Sakichi Toyota.

Te intrebi de cinci ori “de ce” si asfel mergi in profunzime, cel mai relevant raspuns fiind al cincilea.

De exemplu, problema este “nu stiu daca sa accept propunerea de a lucra intr-un departament de vanzari directe”. De ce? “Pentru ca nu am mai facut asta pana acum.” De ce? “Pentru ca nu am incredere ca ma descurc.” De ce? “Pentru ca este o munca care presupune deplasari frecvente.” De ce? “Pentru ca ma epuizeaza.” De ce? “Pentru ca-mi plac activitatile mai linstite, mai statice.”

Deci, aceasta optiune ar fi in contradictie cu felul meu de a fi.

O tehnica foarte buna de a lua hotarari atunci cand mintea ti-e invadata de tot felul de ganduri este de a-ti asculta corpul pentru ca el nu te minte niciodata: “Adevarul trupului trece inaintea minciunii mintii.” In general, senzatiile pe care le simti atunci cand iei o decizie sunt in concordanta cu “intelepciunea” alegerii, indiferent ca spui da sau nu.

Aceasta tehnica se poate aplica singura sau impreuna cu cele descrise mai sus.

De ce este dificil de luat decizii?

• Excluderea alternativelor

Pentru fiecare “da” trebuie sa existe un “nu”. A te decide asupra unui lucru inseamna a renunta la altul, cu care adesea nu te vei mai intalni.Deciziile sunt dureroase deoarece semnifica limitarea posibilitatilor.

“Maturitatea si curajul inseamna in buna parte capacitatea de a renunta la una dintre alternative, iar o buna parte a intelepciunii este data de capacitatea de a gasi noi cai care ne vor da posibilitatea de a renunta cat mai putin.” (Psihoterapie existentiala – Irvin D. Yalom)

• Deciziile ca experiente-limite

O decizie este un act solitar, si este actul nostru: nimeni nu poate decide pentru noi.

De aceea, multi oameni se simt foarte impovarati de decizie si incearca sa o evite fortand sau convingand pe altii sa ia decizia pentru ei.

• Decizie si vinovatie

Responsabilitatea este o sabie cu doua taisuri: daca vom accepta responsabilitatea pentru propria situatie de viata si vom lua decizia sa o schimbam, atunci vom accepta ca suntem singurii responsabili pentru irosirea din trecut a propriei vieti, pe care am fi putut s-o schimbam cu multa vreme in urma.

Cu toate acestea, e nevoie ca omul sa accepte responsabilitatea pentru ceea ce este, ca si pentru ceea ce va deveni. Doar in acest mod omul va avea puterea necesara schimbarii. Insa schimbarea nu va consta intr-o decizie capitala singulara si voluntara; ea va fi un proces gradat, compus din decizii multiple, fiecare pregatind drumul urmatoarei.

Inima este organul despre care s-a scris cel mai mult. Indiferent de timp istoric – antichitate, ev mediu, epoca moderna sau contemporana, de zona geografica – din extremul Orient si pana in Occident sau de domeniul in care s-a abordat acest subiect: poezie, filozofie, arta, religie, spiritualitate sau medicina, ea, Inima, a stat in atentia poetilor, filozofilor, artistilor, oamenilor de stiinta si, uneori, chiar a oamenilor de afaceri.

Voi incepe cu cateva citate celebre despre inima:

“Nimeni nu ştie mai bine ca inima secretele creierului.”  Grigore Vieru

“Se spune adesea că inima este cea care înţelege şi se vorbeşte de inteligenţa inimii…” Omraam Mikhael Aivanhov

“Doar cu inima poţi atinge cerul.” Rumi

“Mintea creează abisul, inima îl traversează.” Sri Nisargadatta Maharaj

“Numai cu inima poti vedea cu adevarat ceea ce este invisibil pentru ochi” Antoine de Saint – Exupery

“Cuvintele sunt vocea inimii”  Confucius

“Nu exista nici un motiv pentru care sa nu-ti urmezi inima. Timpul tau este limitat, asa ca nu-l pierde traind viata altcuiva. Nu lasa zgomotul opiniilor altora sa-ti inabuse vocea interioara.” Steve Jobs.

Biologic, inima este organul principal al circulatiei sangvine – pompa, dar o pompa inteligenta si autonoma. Fiind in stransa legatura cu creierul, inima poate regla foarte exact presiunea sangelui si ritmul circulator in functie de  solicitari: fie fiziologice (efort), fie psihologice (emotii). Este un muschi involuntar, adica functioneaza in afara vointei noastre constiente.

Inima are o legatura puternica cu inconstientul, de aceea emotiile, atat cele constiente cat si cele inconstiente, influenteaza ritmului cardiac si tensiunea arteriala.

Aceasta relatie intre inima si situatii emotionale se observa foarte bine daca analizam expresiile verbale legate de inima: inima imi tresare de bucurie; inima mi se strange de spaima; are ceva pe inima; are o inima de aur; i-a frant inima. Daca unui om ii lipseste acest domeniu emotional independent de ratiune, el ne creaza impresia de a fi lipsit de inima.

In general, persoanele cu boli de inima si/sau circulatorii sunt persoane care au dificultati in a se bucura de viata, de a trai dragostea si/sau a o accepta. Ele cred ca viata nu poate fi traita fara eforturi si suferinta si se simt frustrate si stresate. In acest fel cultiva stari emotionale negative care vor fi “pompate’ in tot corpul. 

Din punct de vedere energetic, a patra chakra este cea a inimii, iar cuvintele cheie pentru ea sunt armonie si iubire. Numit Anahara in hindusa, centrul energetic al inimii este o trambulina spre spiritual, fiind guvernata de Saturn – planeta stabilitatii, a controlului si a stapanirii de sine. Te indeamna la o oprire, o pauza, un timp de reflectie inainte de plecarea spre sfere spirituale. Poseda o energie, forta vitala – energia iubirii, atat fata de sine – in primul rand, cat si fata de ceilalti.

Astfel, persoanele care nu-si exprima deschis sentimentele isi inchid acest centru energetic si risca sa aiba probleme cardiace. In societatea actuala, datorita reprimarii emotiilor si a sentimentelor, multe persoane au tulburari cardiace. Conflictele indelungate, insatisfactiile, gandurile de ura, suparare si gelozie, toate genereaza boli de inima si/sau hipertensiune arteriala.

Deoarece verdele este culoarea inimii se pot obtine efecte benefice printr-o plimbare in pădure sau in alt loc cu multa vegetatie.

In medicina traditionala chineza, inima este “casa spiritului” si este responsabila de activitatea mentala, inclusiv de gandirea constienta. Daca functionarea inimii este perturbata apar diferite simptome:

-palpitatii, frica, amnezie (mai mult legate de sistemul nervos central) – in cazul unei deficiente de energie Yang;

-transpiratii nocturne, insomnii (tulburari mai mult legate de sistemul nervos vegetative) – in cazul unei deficiente de energie Yin.

Tot inima controleaza si circulatia sanguina, intretinuta de energia Yang – atunci cand energia inimii creste, pulsul devine puternic, daca energia scade, pulsul este slab.

In concluzie, mesajul, sensul pe care-l transmit aceste probleme este ca omul nu tine cont de nevoile lui afective, privandu-ne de toate bucuriile. Acesti oameni trebuie sa-si regaseasca simtul umorului si sa incerce sa aduca mai multa bucurie, iubire si compasiune in viata lor.

2013. Europa. România. Democraţie de tip est-european. Opulenţă şi sărăcie. Clădiri de birouri luxoase alături de case fără apă curentă şi canalizare. Şomaj. Afaceri prospere.

El lucrează undeva, la o firmă. Nimic interesant. Ar fi vrut să devină avocat. Nu a fost încurajat şi susţinut de părinţi. A fost cam neglijat. Ea, în prezent, nu lucrează. Au doi copii. Unul cu autism. Celălalt e bine. Ea şi-ar fi dorit să ajungă designer de interioare. Talent are. Însă, părinţii nu i-au permis – a trebuit să urmeze studii economice. Aşa era tradiţia în familie.

Datorii la bancă. Conflicte. Greutăţi. Întrebarea este: “Scenariu de viaţă sau destin?”

Richard Erskine defineşte scenariul de viaţă ca fiind planul nostru personal, detaliat, care indică modul în care ne vom duce viaţa: cum ne vom percepe pe noi înşine, pe ceilalţi şi lumea care ne înconjoară; ceea ce aşteptăm să se întâmple dacă ne comportăm într-un anumit mod; ceea ce simţim şi ceea ce ne spunem nouă înşine cu privire la aceste sentimente.

Este un plan autoprotector care se naşte din introiecţii, reacţii de supravieţuire şi decizii luate în copilărie, aceste apărări împiedicând nevoile şi sentimentele nesatisfăcute în primii ani de viaţă să ajungă în plan conştient.

Acest scenariu îşi continuă elaborarea prin modificări şi adaosuri de-a lungul întregii noastre vieţi.

Dar ce este destinul? O abordare foarte profundă a problemei destinului şi libertăţii am găsit-o în cartea lui Rollo May – “Freedom and Destiny” (un autor care, din păcate, nu este tradus la noi).

Destinul, cuvânt înrudit cu „destinaţie”, implică mişcarea spre un scop. Rollo May defineşte destinul ca un pattern de limite şi talente care constituie un “dat” al vieţii. El identifică mai multe nivele ale destinului:

-Nivelul cosmic – constă în confruntarea cu naşterea şi moartea, precum şi confruntarea cu forţele naturii

-Nivelul genetic – se referă la caracteristicile fizice şi la talentele speciale: artă, matematică, muzică, sport, etc.

-Nivelul cultural – adică familia, cultura, perioada istorică

-Nivelul circumstanţial – cum ar fi starea economică, războaie

De asemenea, autorul schiţează şi un spectru al destinului, unele aspecte putând fi influenţate, altele nu.

Astfel, în partea stângă a axei se află forţele naturii, cum ar fi cutremure, vulcani, acestea neputând fi influenţate de către oameni.

Urmează apoi determinismul, adică orice eveniment este determinat în mod cauzal de un lanţ neîntrerupt de evenimente anterioare. Nici un miracol misterios sau eveniment pur întâmplător nu are loc.

În centrul axei se află funcţiile inconştiente ale minţii umane care sunt parţial determinate, parţial influenţate de activitatea umană.

Spre dreapta, sunt aspectele culturale. Noi nu ne putem alege societatea sau perioada istorică în care trăim, dar putem influenţa modul cum ne folosim de acestea.

În partea dreaptă a spectrului se află talentele noastre care ne sunt date şi pe care putem să le folosim sau nu. Negarea talentelor duce la nevroză.

Oamenii se raportează în mod diferit la destin: unii cooperează cu el, alţii doar îl conştientizează şi îl acceptă (cum ar fi particularităţi fizice, moartea), alţii se angajează în mod activ în destin sau chiar se confruntă şi revoltă împotriva destinului.

Destinul are două conotaţii – una pozitivă, ca destin, voinţă liberă a destinului; alta negativă, ca soartă, voinţa sorţii. Ambele trebuie acceptate.

„Dacă nu există destinul cu care să ne confruntăm, adică nu există moarte, boală, limitări şi talente care să se opună limitărilor, nu putem niciodată să ne manifestăm libertatea. [...] Dacă se schimbă destinul, trebuie să se schimbe şi libertatea şi vice-versa. [...] Fiecare stimulează activitatea din celălalt pol, dă putere şi energie celulalt pol. [...] Destinul este născut din libertate şi libertatea din destin.” –  precizează Rollo May.

În concluzie,

-Scenariul de viaţă este construit de copil cu ajutorul părinţilor şi a altor  persoane semnificative din viaţa copilului; destinul este un “dat” al vieţii;

-Scenariul de viaţă se poate schimba – prin psihoterapie sau prin evenimente majore din viaţă care schimbă perspectiva omului asupra vieţii; destinul are o parte care nu se poate schimba şi o parte pe care o putem influenţa;

-Scenariul limitează spontaneitatea şi supleţea în rezolvarea problemelor şi în relaţia cu ceilalţi, căci povestea vieţii fiecăruia este deja scrisă din copilărie.

Însă, pe de altă parte, “confruntarea cu destinul ca un dat, cu o serie întreagă de evenimente ce nu pot fi schimbate, indiferent cât ar fi de dureroase, ce necesită să fie recunoscute şi acceptate, te face să fii capabil să experimentezi uşurarea cuiva care a fost sclav şi acum e liber.  Libertatea fiecăruia din noi este în funcţie de gradul în care ne confruntăm şi trăim în raport cu destinul nostru.”

Psihoterapia individuala este demersul terapeutic in relatie de unu la unu, care are loc intre client si psihoterapeutul sau.

Cei mai multi dintre noi apelam la psihoterapie individuala atunci cand:
 nu ne mai simtim bine in pielea noastra
 relatia noastra cu ceilalti sufera
 ne este afectat randamentul in activitatile profesionale, sociale sau casnice
 cand suferim de o fobie sau mai multe (frica de zbor, frica de inaltime, claustrofobie, frica de a folosi un ascensor etc.)
 ne simtim depresivi (nu mai avem chef de nimic, nimic nu ne mai face placere…)
 avem atacuri de panica
 suferim de insomnie
 ne confruntam cu o disfunctie sexuala
 am suferit pierderea cuiva drag
 am fost victimele unui abuz sexual sau de alta natura
 trecem printr-o criza existentiala (ne este frica de moarte, nu gasim sensul vietii, ne este frica de singuratate)
 simtim ca nu mai facem fata atator probleme, acestei vieti atat de complicate
 nu putem sa ne regasim pe noi insine

Obiectivele psihoterapiei sunt:
 dezvoltarea de noi abilitati de abordare a situatiilor dificile din viata
 abilitatea de examinare a propriei vieti dintr-o perspectiva diferita
 intelegerea cauzelor problemelor
 abilitatea de a face fata emotiilor neplacute
 posibilitatea unei vieti echilibrate prin cresterea increderii in propria persoana

Consilierea psihologica

Spre deosebire de psihoterapie, consilierea psihologica este o forma de interventie psihologica care se adreseaza persoanelor sanatoase aflate intr-o situatie de impas cu privire la rezolvarea unor situatii de criza, sociale, profesionale sau familiale. Psihologul il ajuta pe client sa controleze o situatie de criza si il asista in gasirea unei solutii la problema cu care se confrunta.

Consilierea psihologica presupune un numar mai redus de sedinte fata de psihoterapie utilizand metode si tehnici similare acesteia, insa diferenta esentiala consta in faptul ca in consilierea psihologica se vizeaza preventia aparitiei tulburarilor, respectiv se adreseaza persoanei sanatoase din punct de vedere psihologic.

Consilierea se axeaza pe dezvoltarea unor abilitati practice sau personale. Astfel, prin consiliere psihologica se urmareste:
 rezolvarea de probleme
 autocunoasterea
 optimizarea si dezvoltarea personala
 adaptarea cat mai eficienta la mediul extern

Dezvoltarea personala

Dezvoltarea personala include activitati si experiente care au scopul final de a imbunatati starea de constientizare, dezvoltare a talentelor si abilitatilor personale, imbunatatirea calitatii vietii si contribuirea la realizarea aspiratiilor si viselor personale. Ea se poate practica individual sau in grup.

Majoritatea religiilor au inclus si includ elemente de dezvoltare personala ca rugaciunea, muzica, dansul, cantatul, incantatiile, poezia, scrisul, sporturile si artele martiale. Aceste practici au scopuri diverse, cum ar fi o mai buna sanatate sau un aspect estetic mai frumos, dar ele sunt legate si de scopurile finale ale dezvoltarii cum ar fi descoperirea sensului vietii sau trairea unei vieti fericite.

Chiar daca aceasta mişcare a crescut cel mai mult in secolul XX, dorinţa omului de a se dezvolta, de a se depaşi pe sine nu este ceva nou. Inca din antichitate oamenii inţelepţi ii cunoşteau importanţa şi aveau principii puternice in acest sens.

In Roma si Grecia antica, erau folosite tehnici de dezvoltare personala care includeau dieta, sportul, abstinenta sexuala, contemplarea, rugaciunea si spovedania — unele dintre ele fiind practicate si de crestinism. In yoga, originara din India, aproximativ acum 3000 de ani, tehnicile de dezvoltare personala includeau meditatia, respiratia ritmica, tehnici de stretching si posturi.

Toti marii intelepti ai antichitatii au ştiut importanţa dezvoltarii personale. Iata cateva cuvinte de intelepciune la care ar trebui sa meditam:

1. “Cei care ştiu, fac. Cei care inţeleg, ii invaţa pe alţii” – Aristotel

2. “Suntem ceea ce facem in mod repetat. Prin urmare, maiestria nu este un act, ci o deprindere” – Aristotel

3. “Trasul cu arcul ne invaţa cum trebuie sa cautam adevarul. Cand arcaşul da greş, el nu da vina pe alţii, ci cauta cauza in el insuşi” – Confucius

4. “Gloria cea mai mare o au nu acei care nu greşesc niciodata, ci acei care ştiu sa se ridice de fiecare data cand cad” – Confucius

5. “Inţeleptul nu e acela care ştie multe, ci acela ale carui cunoştinţe sunt folositoare” – Eschil

6. “Fiţi atenţi la gandurile voastre – ele sunt inceputul faptelor” – Lao Zi

7. “Fii ţie insuţi stapan: stapanindu-te şi controlandu-te pe tine insuţi, vei avea parte de suveranitate deosebita şi de cea mai inalta poziţie” – Pitagora

Psihoterapia de grup

Psihoterapia de grup este una dintre cele mai eficiente si mai utile forme de psihoterapie, ea fiind pe cat de benefica, pe atat de provocatoare si dificila. Ea ofera clientului un suport social deosebit si posibilitatea de cunoastere a relatiilor interpersonale, intr-un cadru confidential si securizant.

In cadrul terapiei de grup orice persoana poate:
 oferi si primi sustinere si feed-back
 ameliora abilitatile de comunicare si relatiile interpersonale
 experimenta noi comportamente la nivel interpersonal
 exprima in mod direct si onest emotii si stari afective dintre cele mai diverse
 dobandi o mai mare incredere in fortele proprii, o imbunatarire a imaginii si a stimei de sine
 dobandi o mai buna cunoastere si intelegere de sine dar si de altii
 intra in posesia unor noi modalitati de interactiune interpersonala pe care sa o transfere in exteriorul grupului

Grupul devine pentru persoana o resursa inestimabila, in cadrul caruia se poate regasi pe sine si poate obtine, intr-o atmosfera de caldura si suport afectiv, schimbarea dorita sau ameliorarea cautata.

Psihosomatica

Termenul “psihosomatica” vine din greaca psyche – sufletul + soma – corp si este folosit pentru a se referi la boala fizica, provocata de anumite cauze psihologice. Potrivit statisticilor de la 42 pana la 60% din totalul pacientilor, care viziteaza cabinetele medicilor somatici, se refera la grupul psihosomatic. Principiul de baza, in cadrul unor astfel de cazuri consta in indivizibilitatea laturei fizice si a laturei mentale. Chiar si Platon a declarat: “In cazul in care intregul se simte rau, partea sa componenta nu poate fi sanatoasa.”

Bolile psihosomatice sunt de obicei rezultate a doua motive: а) reactia la stres, si b) conflict intre motive. Factorii emotionali au impact mai mare daca sunt insotiti de sentimentul singuratatii. Simptomul este intotdeauna un paradox: pe de o parte este o modalitate de a satisface nevoia, pe de alta parte – o oportunitate de a o bloca. Boala poate fi privita ca o metafora: ce vrea sa-i spuna omului simptomul lui? Care sunt beneficiile obtinute din boala? Adesea, simptomul este un beneficiu pentru pacient in atingerea anumitor scopuri, care de obicei sunt inconstiente.

In timpul perioadelor de stress scade activitatea sistemului imunitar, mai ales a limfocitelor LTNK (limfocite T natural- killer) si a interferonului. Stressul, suferinta, emotiile negative, anxietatea, teama, etc. afecteaza functiile fiziologice ale organismului: frecventa respiratorie, frecventa cardiaca, filtrarea urinii, etc.

Bolile psihosomatice de baza sunt: astm bronsic, hipertensiune arteriala, stenocardie, ulcer duodenal, colita ulcerativa, dermatita atopica, diabet, psoriazis, diferite tulburari sexuale, precum si tulburarile ciclului menstrual la femei, si altele. A fost constatat faptul ca aparitia acestor boli a fost influentata puternic de caracteristicile personale. Astfel, boli coronariene se dezvolta de cele mai multe ori la persoane ambitioase, determinate si intolerante, iar ulcerul – la persoane timide, iritabile, cu un sentiment sporit de datorie.

Raspandirea si dezvoltarea rapida a medicinii psihosomatice a avut loc la inceputul secolului XX. Astfel, este imposibil sa vorbim separat despre psihic si somatic in medicina: “Nu poate fi medicina psihica, care sa se refere numai la psihic, si medicina somatica, care se refera numai la corp, si medicina psihosomatica, care se refera, in unele cazuri, si la una si la alta. Exista doar un singur fel de medicina, care este psihosomatica in intregime “(E. Bern).
Omul este un sistem indivizibil, unde emotiile, gandurile si sentimentele noastre influenteaza invelisul corporal, creand armuri musculare si energetice, ducand astfel la boli. Prin schimbarea gandurilor, emotiilor si sentimentelor, precum si actionand asupra organismului prin tehnici diferite (cum ar fi masaj, terapie integrativa minte -corp, etc.), ne intoarcem in lumea noastra interioara, regasim armonie, fericire, sanatate si longevitate.

Psihonutritia

Tulburarile de alimentatie au devenit tulburari la moda. Standardele nerealiste de frumusete promovate, stresul cotidian, inabilitatea de a face fata solicitarilor vietii ii fac pe tot mai multi oameni sa se “razbune” pe mancare. Ceea ce la prima vedere poate parea doar un prost obicei alimentar devine in timp o tulburare grava, ce deterioreaza sanatatea si ameninta viata.

Aceste tulburari afecteaza in mare masura adolescentii si tinerii, dar din ce in ce mai mult si adultii implicati in activitati sau profesii extrem de solicitante si cu un nivel crescut de stres. Cele mai cunoscute tulburari de alimentatie sunt: anorexia nervoasa, bulimia si obezitatea.

Anorexia nervoasa este o tulburare psihica din categoria tulburarilor de alimentare, caracterizata printr-o reducere anormala a greutatii corpului si printr-o deformare a imaginii propriului corp cu teama prevalenta, persistenta, de ingrasare.

Persoanele care sufera de anorexie nervoasa isi limiteaza greutatea corpului prin abtinerea voluntara indelungata de la hrana (infometare sau post voluntar) (anorexia nervoasa de tip restrictiv) si prin alte metode – ca de pilda abuzul de purgative, clisme si diuretice, folosirea de substante anorexigene, si excesul de exercitii fizice (anorexia nervoasa de tip eliminator, purgativ).

Boala afecteaza mai ales tinerele adolescente, insa 10 % din cazuri apar la tineri de sex masculin. Anorexia nervoasa este o tulburare psihosomatica sau psiho – fiziologica complexa, implicand componente psihologice, neuro-biologice si socio-culturale.

Bolnavul de anorexie nervoasa e numit de obicei „anorectic”, desi termenul simplu de anorexie (fara adaosul “nervoasa”) este de fapt sinonim cu „inapetenta”, adica lipsa de apetit, lipsa de pofta de mancare.

Bolnavul de anorexie nervoasa nu e lipsit neaparat de pofta de mancare, mananca intentionat foarte putin. „Anorexice” sau „anorexigene” sunt denumite substantele care taie pofta de mancare, care suprima apetitul, folosite uneori in tratamentul obezitatii.

Anorexia poate duce la urmatoarele complicatii:
 boli cardiovasculare – ritm cardiac neregulat, scaderea dimensiunii muschilor cardiaci
 modificari hormonale – schimbari ale hormonilor de reproducere sau ale hormonilor tiroidieni, ce duc la amenoree, infertilitate, intarzieri in dezvoltare
 debalansarea aportului de minerale si de electroliti
 afectarea terminatiilor nervoase
 probleme digestive

Anorexia nervoasa are un risc crescut de mortalitate – pana la 10%.

Bulimia nervoasa este tulburarea de alimentatie, caracterizata de un consum alimentar excesiv. O persoana cu bulimie mananca o cantitate mare de alimente intr-o perioada scurta de timp, pentru ca apoi sa-si provoace varsaturi, sa se supuna unui exercitiu fizic exagerat, sa consume laxative, diuretice sau alte medicamente in scopul unei eliminari fortate a alimentelor. Persoanele afectate de bulimie sunt obsedate de propriul aspect fizic si nu au respect de sine. Persoana afectata de bulimie pierde controlul alimentar, in timpul unui astfel de episod de infulecare; apoi este cuprins de rusine, vinovatie si frica intensa de ingrasare si reia comportamentul excesiv, realizand un cerc vicios. Nediagnosticata si netratata, boala conduce la probleme serioase de sanatate. Etiologia bulimiei este neclara, dar se pare ca apare ca rezultat al asocierii unui istoric familial (genetic) cu anumite influentele sociale precum admirarea unei siluete longiline, dar si a unui tip de personalitate care tinde la perfectionism. Evenimentele stresante ale vietii de zi cu zi pot declansa bulimia in cazul persoanele predispuse sa dezvolte boala. Bulimia debuteaza cel mai frecvent in adolescenta tarzie sau la adultul tanar, in special la femei de rasa alba, baieti adolescenti, insa poate aparea chiar si la adulti. Deoarece este o boala cronica, aceasta persista si pe parcursul vietii adulte. La fiecare 10 femei cu bulimie, un barbat dezvolta aceasta boala. Sportivii, in general sau persoane cu anumite profesii care necesita o constitutie fizica cu greutate mica, precum balerine, manechine, gimnasti, au un risc crescut de a dezvolta bulimie. Anumite tipuri de personalitate cu control inadecvat al impulsivitatii au de asemenea, un risc crescut de a dezvolta boala. Majoritatea persoanelor cu bulimie apartin unui statut socio-economic mediu sau superior.

In cazul bulimiei, apar urmatoarele complicatii:
 probleme cu gingiile si dintii
 nivelul scazut de potasiu
 probleme digestive – iritarea peretilor esofagieni si rectali
 abuzul de medicamente

Obezitatea este o afectiune medicala in care grasimea corporala s-a acumulat in exces, astfel incat poate avea un efect advers asupra sanatatii, ducand la o speranta de viata redusa si/sau probleme de sanatate. Oamenii sunt considerati obezi atunci cand indicele de masa corporala (IMC), o marime obtinuta prin impartirea greutatii unei persoane, exprimata in kilograme la patratul inaltimii acelei persoane, exprimata in metri, este mai mare de 30 kg/m2.

Obezitatea creste riscul de diverse afectiuni, in special boli de inima, diabet de tip 2, apnee obstructiva de somn, anumite tipuri de cancer, osteoartrita si astm. In cele mai multe cazuri, obezitatea este provocata de o combinatie dintre un consum excesiv de calorii, lipsa activitatii fizice si o predispozitie genetica, desi, in anumite situatii, cauzele principale sunt afectiunile endocrine, medicatia sau afectiunile psihice. Exista putine dovezi ce sustin punctul de vedere conform caruia anumite persoane obeze mananca putin, insa se ingrasa din cauza metabolismului lent; in medie, persoanele obeze consuma mai multa energie decat cele slabe, data fiind energia necesara pentru a sustine o greutate crescuta.

In ultimii ani au aparut si alte tulburari de alimentatie, si anume: binge-eating, ortorexia si bigorexia.

Binge-eating (mancatul compulsiv)

Nu orice criza de bulimie inseamna prezenta unei bulimii nervoase. Exista persoane care au crize de bulimie (in engleza „binge-eating”) dar care nu apeleaza la metode compensatorii. Acestea se incadreaza in diagnosticul de „binge-eating disorder”, a carui traducere in limba romana nu este larg folosita, dar ar putea fi “boala crizelor de bulimie” sau, simplu, “bulimie” (dar nu bulimie nervoasa). Aceasta tulburare se caracterizeaza prin:
 episoade recurente de supraalimentare compulsiva, neurmata de voma
 comportament necontrolat in privinta alimentarii
 sentimente de rusine si de vinovatie
 oboseala
 dureri articulare
 afectiuni ale vezicii biliare

Starea de sanatate este influentata prin:
 cresterea presiunii sangelui
 cresterea nivelului de colesterol
 boli cardiovasculare
 diabet de tip 2
 afectiuni ale vezicii biliare

Ortorexia

Ortorexia este o altfel de tulburare de alimentatie, caracterizata prin dependenta de a consuma alimente sanatoase. Alimentatia sanatoasa este una dintre laturile care contureaza stilul de viata sanatos, asupra careia tot mai multe persoane se concentreaza. Totusi, pentru unele persoane gandul la o alimentatie sanatoasa se poate transforma intr-o obsesie; astfel, persoanele care sunt preocupate excesiv de calitatea alimentelor consumate pot suferi de o tulburare de alimentatie cunoscuta sub numele de ortorexie nervoasa.

Persoanele bolnave sunt atat de obsedate de consumarea alimentelor bio, organice incat acest aspect le influenteaza viata. De exemplu, acestia isi pot crea sisteme proprii cu valorile nutritive ale alimentelor la care se vor raporta in timp ce se vor hrani. In majoritatea cazurilor, pacientii aleg o dieta restrictiva, in urma careia vor ajunge subponderali. Spre deosebire de pacientii care sufera de anorexie nervoasa (tulburarea de alimentatie potrivit careia o persoana isi doreste fara incetare sa slabeasca), pacientii cu ortorexie incearca sa gaseasca o varianta de nutritie optima si sanatoasa prin dieta lor.

Ortorexia nervoasa este caracterizata prin limitarea alimentatiei doar la produse pure, organice, sanatoase. De regula, ortorexicii cheltuiesc sume impresionante pentru achizitionarea alimentelor sanatoase si, deseori, isi planifica meniurile cu o zi in avans. Pe masura ce tulburarea progreseaza lista cu alimente permise este tot mai mica; din acest motiv, mancatul in oras devine o problema de amploare. Pacientii cu aceasta tulburare se simt izolati, pot suferi de depresie sau tulburare obsesiv-compulsiva, iar dieta lor ii impiedica sa participe la multe dintre activitatile sociale. O alta caracteristica a acestora este perfectionismul, iar regulile privind alimentatia sanatoasa sunt interiorizate si chiar transformate in valori personale. Desi ortorexia nervoasa nu este oficial recunoscuta, deseori, pacientii beneficiaza de tratament psihologic. 

Bigorexia

Bigorexia este o tulburarea care se caracterizeaza prin obsesia de a avea un anumit tip de corp, obsesia de a face mult sport.

Afecteaza in special barbatii si se refera la obsesia pentru muschi dezvoltati. Este provocata de perceptia gresita asupra propriului corp si persoana afectata incearca din rasputeri sa schimbe aceasta situatie prin comportamentul alimentar dar si prin exercitiile fizice practicate chiar in exces. Aceasta preocupare cauzeaza persoanei dificultati majore in viata de zi cu zi, afectand viata de familie, sociala, profesionala, fiind adesea irascibili si prost dispusi. Aceste persoane evita situatiile care presupun expunerea corpului.

Interventia psihoterapeutica

Sedintele de psihoterapie scot in evidenta scopurile inconstiente din spatele comportamentului compulsiv, prin analiza propriei relatii cu sine si cu ceilalti.

Scopul terapiei este:
 cresterea stimei de sine
 imbunatatirea sentimentului de apartenenta
 pozitionarea pe propriul loc in viata