1. Nu putem fi liberi daca nu suntem independenti. Pentru a ajunge la independenta, trebuie ca manifestarile active ale libertatii personale sa fie calauzite din cea mai frageda copilarie. 

2. La 3 ani, copilul ar trebui sa-si fi cucerit in mare parte independenta si libertatea, adica sa poata sa umble, sa se spele, sa se imbrace/dezbrace singur, sa manance singur, sa ceara ce vrea, sa vorbeasca inteligibil.

3. Cine este servit, in loc sa fie ajutat, este lezat in independenta sa. Educatia independentei la copil presupune activitatile descrise la pct. 2 la care se mai adauga: sa fuga, sa sara, sa coboare/urce singur scarile; sa ridice obiectele cazute; sa vorbeasca pentru a-si exprima clar nevoile; sa persevereze pentru a-si indeplini singur dorintele.

4. Sa nu-i servim pe copii. Servilismul este un act care sufoca pornirea spontana, utila a lor. Jigneste demnitatea umana a copilului, il trateaza ca pe o marioneta neinsufletita.

5. Un copil care nu face ceva este un copil care nu stie sa faca, dar care are de la natura toate mijloacele necesare pentru a invata. Datoria parintilor si educatorilor este de a-l ajuta sa invete sa faca acte utile.

6. Primejdia servilismului este “consumul inutil de viata” care duce la neputinta.

“Omul este senin acolo unde e puternic si e samavolnic acolo unde este slugarit.”

7. “In masura in care este inutil, ajutorul constituie o piedica in calea dezvoltarii fortelor naturale.”

Pentru scrierea acestui articol am consultat cartea “Descoperirea copilului” de Maria Montessori.

Desi a venit toamna, gandul meu este tot la concediu. Dar nu la cel de anul acesta. Imi amintesc o zi de plaja dintr-o vacanta de acum 3-4 ani.

Era tot in Grecia. Soare, apa, nisip, pe plaja cativa oameni. Nu prea multi. Doar pe litoralul romanesc am vazut aglomeratie pe plaja. 

Langa sezlongurile noastre (eram cu sotul meu),   s-au asezat doua familii de nemti. Sotiile erau surori gemene. Fiecare familie era compusa din sot, sotie si 4 copii cu varste cuprinse intre 2 ani si 16-17 ani. Si baieti si fete.

I-am urmarit un timp. Copiii se jucau intre ei. Era multa veselie si buna-dispozitie. Din sunetele scoase si tonul vocii, din comportament, din atitudine se vedea ca erau niste copii fericiti, nerasfatati, neobedienti. Cei mari aveau grija de cei mici, se stropeau cu apa, inotau, se jucau in nisip. Parintii interveneau foarte putin: intrau, cu randul, in apa cu fetitele mai mici, la pranz le-au ajutat sa manance, apoi le-au culcat. In rest doar ii supravegheau. Dar nu ca un gardian. Pe langa rolul de parinti, isi mai indeplineau si alte roluri sociale: de sot/sotie prin mici gesturi de tandrete intre parteneri, de sora – vorbeau mult una cu cealalta si rolul propriu, de a fi tu insati/insuti – citeau, se relaxau.

Nici o clipa parintii nu au ridicat tonul la copii si nici limbajul non-verbal nu a lasat sa se inteleaga ca i-ar fi certat sau ca ar fi dezaprobat ceea ce fac.

A fost un mic incident, cand cele doua copile s-au certat – asa cum o fac copiii de 2-3 ani. Una din mame a venit, le-a spus ceva pe un ton ferm si hotarat, aplecata fiind la nivelul lor, apoi a luat-o pe una de mana dreapta si pe cealalta de manuta stanga si le-a despartit. Mama a mai stat cateva clipe intre ele, ca un paravan, pana si-au potolit nervii si lacrimile. Adica cca. 20-30 de secunde. In mai putin de un minut totul a revenit la normal.

In acele momente mi-am dorit sa am patru copii. Dar nu m-a tinut mult.

Nu ai voie acolo! Nu mai tipa! Nu te  smiorcai! E murdar, nu pune mana! Toate insotite de tipetele si plansetele unui copil de 3-4 ani, tinut de o manuta si tarat de mama lui prin nisip, pentru a-l indeparta de la niste sezlonguri, neocupate, pe care el ar fi vrut sa se urce.

Nu voi analiza acum aceste diferente de abordare a cresterii copiilor. Sunt diferente culturale, tin de dezvoltarea socio-economica a tarii, de modul in care au fost educati parintii la randul lor, de structura de personalitate a adultilor implicati in cresterea copiilor? Probabil din fiecare cate ceva.

Indemnul meu, catre fiecare parinte, este de a se gandi: Cum doresc eu sa fie copilul meu ca adult? Ce as dori sa creada despre el? Dar despre ceilalti oameni si viata? Care as dori sa fie sentimentele si emotiile preponderente in viata lui? Cum as dori sa se comporte si sa se raporteze la lume? In ce maniera as dori sa-si rezolve conflictele, sa-si castige existenta, sa interactioneze cu ceilalti?

Dupa ce va raspundeti la aceste intrebari vi se va clarifica si modul in care va veti creste copiii si veti constientiza ce mai trebuie sa schimbati la dumneavoastra. Daca nu sunteti o persoana optimista si fericita, degeaba va propuneti sa cresteti un copil care sa gandeasca pozitiv si sa se bucure de viata. Nu veti reusi. Tot ceea ce-i veti transmite copilului dumneavoastra – verbal si non-verbal – va fi, de fapt, ceea ce credeti si simtiti – adica pesimism si nefericire. In acest caz, schimbarea va trebuie facuta in modul vostru de a va raporta la viata si, de-abia apoi, la copil.

Masina mea de spalat este stricata. Mai precis spala, clateste, dar nu stoarce. De aceea sunt nevoita sa storc hainele cu mana. Iei obiectul de imbracaminte, il rasucesti cu forta din ce in ce mai mare, de la un capat la altul. Apa se scurge, o simti pe maini, o auzi cum picura in lighean. Bratele tale depun efort, devin din ce in ce mai puternice, umerii si ceafa se relaxeaza.

V-ati gandit vreodata ca omul, mai ales cel din mediul urban, face din ce in ce mai putine activitati cu mainile? Si aici ma refer la activitati in care nu sunt implicate aparatele electrocasnice sau gadget-urile.

Anumite actiuni, cum ar fi spalatul, storsul, batutul covoarelor, taiatul lemnelor, in general activitatile care presupun efort, sunt foarte utile pentru ca ajuta la eliberarea furiei acumulate in zona umerilor. Tensiunile din zona umerilor au legatura cu agresivitatea ascunsa.

In unele cazuri poate sa apara “cocoasa vaduvei”, o masa de tesut care se acumuleaza sub a 7-a vertebra cervicala, la jonctiunea dintre gat, umeri si trunchi. Apare rar la femeile tinere si frecvent la femeile varstnice. Localizarea cocoasei este punctul in care sentimentele de furie s-ar scurge prin brate. Asemenea cocoasa este produsa de ingramadirea furiei blocate. Ceea ce este blocata este exprimarea fizica a furiei (lovirea), nu exprimarea ei verbala.

Poate nu stiti, dar mâinile au un rol important în procesul de învatare, de dezvoltare a vorbirii, a starii de bine si de sănătate mentală.

Dr. Wilder Penfield, un neurochirurg canadian, a creat pentru prima data hartiile corticale  si motorii ale creierului. El a demonstrat ca o arie foarte larga de la nivelul creierului este raspunzatoare de controlul senzitiv si motor al mainilor, de unde si importanta lor in procesul de invatare.

Cand ne nastem suntem mangaiati. Tot mana este implicata si in ultimul gest de ramas bun – o strangere de mana  a celui drag pe patul de moarte.

Incepand cu varsta de 2 luni, bebelusul devine constient de propriile maini si incepe sa le cerceteze cu interes, la inceput doar bagandu-le in gura.
Coordonarea mana-ochi incepe sa apara treptat, pe masura ce mainile ii apar tot mai des in campul sau vizual, iar pe masura ce va lovi diferite obiecte, va face si corelarea intre miscarea obiectelor si cauza declansatoare a miscarii, manutele sale.

El nu stie încă, dar într-o zi mâinile lui ar putea să cânte la pian, sa găteasca sau sa sculpteze.

De aceea este bine ca parintii sa-si lase copiii, fara teama ca se vor murdari, sa se joace cu pamant, nisip uscat si ud, sa picteze cu degetele, sa modeleze cu lut sau plastilina, sa se joace cu mainile in apa (are si un efect linistitor, atunci cand copilul este nervos puteti apela la aceasta activitate). La fel de utile sunt si teatrul cu marionete,  desenatul si pictatul cu instrumente speciale, scrisul, confectionarea unor obiecte de podoaba, colajul, batutul in tobe, cantatul la un instrument cu clape, gradinarit, etc.

Toate aceste activitati actioneza asupra psihomotricitatii, creste increderea in posibilitatile proprii, imbunatateste concentrarea atentiei, dezvolta personalitatea. Astfel, din punct de vedere intelectual si emotional activitatile manuale micsoreaza emotivitatea, educa obiceiul de a lucra, dezvolta initiative, intareste responsabilitatea.

La nivel fizic, activeaza circulatia sangelui si a proceselor metabolice, mareste rezistenta la oboseala si dezvolta coordonarea.

Daca aceste activitati sunt facute in grup, ele conduc la imbunatatirea contactelor sociale, la formarea si dezvoltarea cooperarii si responsabilitatii in cadrul grupului.

Starile anxioase si depresive pot fi ameliorate prin includerea unor activitati manuale in programul de terapie. Realizarea unui lucru cu mana ta iti da o mare satisfactie, ceea ce duce la intarirea Eu-lui si la cresterea increderii in fortele proprii.

In incheiere va propun o tema de reflectie: Cum ati putea explica unui eschimos ce simtiti cand va cufundati mainile in nisipul fiebinte sau cand mangaiati o petala de trandafir?

Reumatismul

Persoana bolnava de reumatism isi infraneaza agresivitatea la nivelul articulatiilor, energia nedescarcata se transforma in inflamatie si durere (autoagresivitate).

Impotenta

Principiul masculin este activ, deci si agresiv. De aceea, in spatele impotentei se afla teama fata de propria agresivitate, barbatie. Este si o lipsa de putere.

Depresia

Agresivitatea neexprimata in afara se transforma in durere corporala, iar in domeniul psihic duce la depresie. Astfel, in loc sa fie exteriorizata, agresivitatea este indreptata spre interior.

Prin suprimarea agresivitatii se suprima si energia si activitatea.

In cazuri extreme, agresivitatea indreptata impotriva propriei persoane duce la suicid.

Dintii

Dentitia deficitara arata ca persoana respectiva nu-si poate manifesta agresivitatea prin actele de muscare si maruntire a hranei. Gingia reprezinta “fundatia”, baza dintilor, respectiv a vitalitatii si agresivitatii, a sigurantei de sine. Gingia care sangereaza (sangele este simbolul vietii) ne indica scurgerea increderii si sigurantei in sine.

Roaderea ungiilor (onicofagia)

Unghiile la om sunt echivalentul ghearelor la animal. Atat ghearele – “a-si scoate ghearele”, cat si coltii – “a-si arata coltii” sunt instrumente de aparare si atac, adica de lupta in care este implicata agresivitatea.

“Roaderea unghiilor constituie castrarea propriei agresivitati!”

Onicofagia la copil arata ca el se afla intr-o perioada in care nu indrazneste sa-si exprime agresivitatea in exterior. Probabil ca parintii, prin actul educational, ii suprima copilului agresivitatea. In realitate, parintilor le e teama de agresivitate. Ei ar trebui sa creeze copilului un spatiu in care el sa-si poata exprima agresivitatea, fara sa apara sentimentul vinovatiei.

Parintii nu sunt vinovati de tulburarile maladive ale copiilor, dar in simptomele copiilor se reflecta problemele parintilor.

Solutia ar fi integrarea agresivitatii sub forma energiei si vitalitatii. Ea trebuie sa primeasca un spatiu de manifestare.

Unele persoane sublimeaza agresivitatea prin practicarea unor sporturi ca box, rugby, prin scrierea unor carti politiste cu crime sau prin alegerea unor meserii ca: macelar, chirurg, stomatolog, etc. Foarte des intalnita este si sublimarea agresivitatii in lucrarile artistilor plastici contemporani.

La conceperea acestui articol am consultat: “Puterea vindecatoare a bolii” – Thorwald Dethlefsen si Ruediger Dahlke, Editura Adevar Divin si “Cazuri neobisnuite de psihoterapie – Programe de Psihoterapie Integrativa” – Camelia Alina Stavarache, Editura Ceconi.

Cauzele problemelor pot fi legate de: perceptia pe care o au fata de parinti, de divort sau de separare, probleme la scoala, conflicte, abuzuri, traume fizice sau psihice.

Adolescentul este pus in fata unor dificultati precum:
-influenta prietenilor vs. influenta familiei
-tentatia alcoolului, tigarilor sau drogurilor
-dificultate de a adormi sau de a mentine somnul
-roaderea unghiilor
-amanare si retragere
-rezultate scolare slabe
-hiperactivitate si iritabilitate
-agresiune sau timiditate
-anxietate si fobii
-dificultati de concentrare
-simptome somatice
-dorinta afirmarii de sine si a diferentierii de ceilalti
-relatiile intime si relatiile de prietenie cu sexul opus
-lupta pentru propria independenta

Consilierea si psihoterapia adolescentilor are ca scop intelegerea si rezolvarea problemelor emotionale si de comportament.

De aceea, atunci cand observati la copilul d-voastra ca….
-sta retras si are tendinta de a evita interactiunea cu cei de aceeasi varsta sau apropiati
-se enerveaza usor si izbucneste in tipete sau in lacrimi
-are rezultate scolare slabe, absenteaza si/sau manifesta dezinteres fata de activitatile scolare
-esueaza adesea in a da atentia cuvenita detaliilor sau face erori prin neglijenta in efectuarea temelor sau a altor activitati
-adesea este in continua miscare, in situatii in care acest lucru este neadecvat, fara a tine cont de regulile sociale
-nu interactioneaza adecvat cu cei de varsta lui
–nu-si asteapta randul, ii deranjeaza pe ceilalti, isi impune punctul de vedere in mod dominant, nu imparte jucarii, etc.
-sfideaza sau refuza sa se conformeze regulilor adultilor
-ii este teama sa doarma singur
-refuza mancarea sau are episoade de mancat in exces
-este anxios in contexte noi, cautand adesea ajutorul persoanelor de referinta
-este neincrezator in fortele proprii
-sufera de enurezis si/sau encomprezis
-petrece mai multe ore pe zi la calculator si/sau televizor
-se imbolnaveste des si usor, iar medicii nu dau de cap bolii pe care o are
….ar fi bine sa apelati la sprijinul psihologului.

Problemele copiilor difera de problemele adultilor, de aceea psihoterapia copilului este diferita de cea a adultilor. Prin folosirea unor metode de comunicare specifice varstei copilariei, se incearca sa se afle care sunt preocuparile copilului (tristete, frica, rusine, vinovatie) si sa-l apropie pe acesta de familia lui. Psihoterapia copilului foloseste mijloacele de expresie tipice copilariei – joc, desen, povesti, modelaj – in scopul ameliorarii capacitatilor lui de comunicare cu adultii si care va conduce la un echilibru interior al copilului. Astfel, se va obtine:
-facilitarea exprimarii emotionale in vederea dezvoltarii inteligentei emotionale
-diminuarea agresivitatii si cresterea comportamentelor prosociale
-antrenarea potentialului creativ pentru gasirea de solutii in situatii dificile
-inlaturarea temerilor si diminuarea anxietatii
-pozitivarea imaginii de sine si cresterea increderii in fortele proprii
-sporirea atentiei in vederea implicarii in sarcinile scolare
-antrenarea abilitatilor de comunicare, cooperare cu ceilalti
-imbunatatirea relatiior cu ceilalti membri ai familiei
-optimizarea relatiilor afective si a comportamentelor intre frati
-reducerea dependetei fata de figurile parentale si cresterea autonomiei personale
-dobandirea unui mai bun autocontrol in contexte sociale

Astfel, nu doar copilul beneficiaza de rezultatele psihoterapiei, ci intreaga familie, prin rezolvarea din timp a conflictelor, armonizarea relatiilor din cadrul ei si imbunatatirea comunicarii parinti-copil.