Desi a venit toamna, gandul meu este tot la concediu. Dar nu la cel de anul acesta. Imi amintesc o zi de plaja dintr-o vacanta de acum 3-4 ani.

Era tot in Grecia. Soare, apa, nisip, pe plaja cativa oameni. Nu prea multi. Doar pe litoralul romanesc am vazut aglomeratie pe plaja. 

Langa sezlongurile noastre (eram cu sotul meu),   s-au asezat doua familii de nemti. Sotiile erau surori gemene. Fiecare familie era compusa din sot, sotie si 4 copii cu varste cuprinse intre 2 ani si 16-17 ani. Si baieti si fete.

I-am urmarit un timp. Copiii se jucau intre ei. Era multa veselie si buna-dispozitie. Din sunetele scoase si tonul vocii, din comportament, din atitudine se vedea ca erau niste copii fericiti, nerasfatati, neobedienti. Cei mari aveau grija de cei mici, se stropeau cu apa, inotau, se jucau in nisip. Parintii interveneau foarte putin: intrau, cu randul, in apa cu fetitele mai mici, la pranz le-au ajutat sa manance, apoi le-au culcat. In rest doar ii supravegheau. Dar nu ca un gardian. Pe langa rolul de parinti, isi mai indeplineau si alte roluri sociale: de sot/sotie prin mici gesturi de tandrete intre parteneri, de sora – vorbeau mult una cu cealalta si rolul propriu, de a fi tu insati/insuti – citeau, se relaxau.

Nici o clipa parintii nu au ridicat tonul la copii si nici limbajul non-verbal nu a lasat sa se inteleaga ca i-ar fi certat sau ca ar fi dezaprobat ceea ce fac.

A fost un mic incident, cand cele doua copile s-au certat – asa cum o fac copiii de 2-3 ani. Una din mame a venit, le-a spus ceva pe un ton ferm si hotarat, aplecata fiind la nivelul lor, apoi a luat-o pe una de mana dreapta si pe cealalta de manuta stanga si le-a despartit. Mama a mai stat cateva clipe intre ele, ca un paravan, pana si-au potolit nervii si lacrimile. Adica cca. 20-30 de secunde. In mai putin de un minut totul a revenit la normal.

In acele momente mi-am dorit sa am patru copii. Dar nu m-a tinut mult.

Nu ai voie acolo! Nu mai tipa! Nu te  smiorcai! E murdar, nu pune mana! Toate insotite de tipetele si plansetele unui copil de 3-4 ani, tinut de o manuta si tarat de mama lui prin nisip, pentru a-l indeparta de la niste sezlonguri, neocupate, pe care el ar fi vrut sa se urce.

Nu voi analiza acum aceste diferente de abordare a cresterii copiilor. Sunt diferente culturale, tin de dezvoltarea socio-economica a tarii, de modul in care au fost educati parintii la randul lor, de structura de personalitate a adultilor implicati in cresterea copiilor? Probabil din fiecare cate ceva.

Indemnul meu, catre fiecare parinte, este de a se gandi: Cum doresc eu sa fie copilul meu ca adult? Ce as dori sa creada despre el? Dar despre ceilalti oameni si viata? Care as dori sa fie sentimentele si emotiile preponderente in viata lui? Cum as dori sa se comporte si sa se raporteze la lume? In ce maniera as dori sa-si rezolve conflictele, sa-si castige existenta, sa interactioneze cu ceilalti?

Dupa ce va raspundeti la aceste intrebari vi se va clarifica si modul in care va veti creste copiii si veti constientiza ce mai trebuie sa schimbati la dumneavoastra. Daca nu sunteti o persoana optimista si fericita, degeaba va propuneti sa cresteti un copil care sa gandeasca pozitiv si sa se bucure de viata. Nu veti reusi. Tot ceea ce-i veti transmite copilului dumneavoastra – verbal si non-verbal – va fi, de fapt, ceea ce credeti si simtiti – adica pesimism si nefericire. In acest caz, schimbarea va trebuie facuta in modul vostru de a va raporta la viata si, de-abia apoi, la copil.

In acest articol voi vorbi putin despre emotiile de baza, despre emotiile construite social si despre posibilitatea de a le controla.

Din punct de vedere al inradacinarii in biologic si al importantei pentru supravietuirea evolutiva a individului, exista patru sau cinci emotii de baza.  Acestea sunt: anxietate/teama, tristete, furie, fericire/extaz si dezgust. Se adauga dispretul, invidia si gelozia.

Frica este probabil cea mai nemijlocita emotie dintre toate si isi are clar radacina in biologia supravietuirii. Este foarte perturbatoare si este provocata de un obiect sau eveniment specific, alertandu-ne fata de un potential pericol sau mobilizandu-ne sa fugim sau sa evadam.

Anxietatea este un sentiment de aprehensiune fata de ceva ce urmeaza sa se intample si, in formele usoare, poate fi un bun motivator, in sens pozitiv.

Tristetea se constituie dintr-un amestec de mahnire, descurajare, singuratate si sentimente de izolare. Tinde sa se instaleze ca urmare a unei pierderi dragi noua, indiferent daca este vorba despre pierderea serviciului, a casei, a cuiva drag sau chiar pierderea timpului. Contrar fricii, anxietatii si furiei, efectele principale ale tristetii sunt mai degraba de a incetinii decat de a energiza.

Furia, ca si teama, ne mobilizeaza la actiune, in cazul acesta mai degraba la aparare decat la evadarea din situatie.

Furia se relationeaza cu agresivitatea, dar nu sunt una si acelasi lucru, insa sunt conectate si au o baza biologica, cu evidente valori de supravietuire.

Singura emotie primara ce poate fi descrisa ca fiind pozitiva este fericirea. Pur si simplu exista mai putine emotii pozitive decat negative.

Vorbind despre fericire, bucurie, elan, euforie, etc., pare ca vorbim despre variatiuni pe aceasi tema.

Dezgustul are o baza biologica si este in relatie cu respingerea imediata a oricarui lucru rau, daunator sau otravitor, ca rezultat al ingestiei sau al proximitatii cu corpul. Dezgustul are o reala valoare de supravietuire.

Dispretul se afla in legatura directa cu dezgustul. Daca modul de manifestare a dezgustului implica actiunea esentiala de “a scuipa” ceva afara din gura, dispretul implica o anumita modalitate de a privi de sus spre celalalt. Ceea ce dispretuim nu merita atentia noastra.

Gelozia este rezultatul posibilitatii pierderii afectiunii altei persoane din cauza ca acum aceasta se indreapta spre altcineva. Pentru barbat ea tinde sa fie in legatura cu interesul sexual, iar pentru femeie este mai degraba legata de aspectele emotionale ale relatiei.

Invidia este legata de dorinta cuiva de a avea ceva ce alta persoana poseda, fie ca este vorba despre un obiect (casa, masina, haine, etc.) sau o calitate (inteligenta, creativitate, voce buna, abilitati sportive, etc.).

Emotiile construite social si cele referitoare la constientizarea de sine sau autoreferinta sunt: mandrie, timiditate, jena, vinovatie, rusine. Intr-o oarecare masura, toate aceste emotii depind de evaluarile pe care le fac ceilalti cu privire la persoana noastra, fie la momentul respectiv, fie in general.

Unele dintre aceste emotii, pe langa faptul ca ii ofera individului informatii, functioneaza, de asemenea, ca instrumente de control social.

Jena este cea ma simpla si nu este neaparat o emotie total negativa; cineva poate considera amuzanta stinghereala noastra. In principal are legatura cu teama de a nu face o gafa sociala, adica teama de a nu indeplini adecvat un rol social, cu pierderea stimei de sine si determinarea celorlati la formarea unei impresii sociale negative.

Vinovatia rezulta din transgresarea unei reguli date de o autoritate. Pentru a trai vinovatia, trebuie acceptata autoritatea. Esenta vinovatiei este faptul ca cineva a cauzat rau, fie facand ceva ce nu trebuia facut, fie nefacand ceva ce trebuia facut. Vinovatia implica o posibila reparatie. In general, este posibil sa indrepti raul facut.

Rusinea este fundamentala deoarece are legatura cu opinia cuiva despre el insusi ca intreg si nu este vorba despre o simpla transgresiune. Iar acest lucru nu poate fi indreptat. Cand oamenii traiesc rusinea, tot ce isi doresc este sa se ascunda sub o piatra sau sa-i inghita pamantul. Intr-un fel este cea mai debilitanta emotie.

Rusinea are loc atunci cand persoana este cumva expusa. Exemplele evidente din societatea noastra sunt expunerea brusca la nuditatea proprie, cel putin in circumstantele in care nu este incurajata. Dar orice expunere a defectelor va da aceleasi rezultate, in special daca cineva este crescut intr-un anumit climat.

Rusinea se bazeaza pe o evaluare fundamentala a sinelui de catre sine.

A spune unui copil: “Nu, nu ar trebui sa faci asta, deoarece pe fratele tau il doare. Nu mai face asta niciodata.”, induce vinovatie.

A-i spune insa: “De ce naiba ai facut chestia asta? Trebuie sa fii rau mereu si mereu. Ce naiba se intampla cu tine?”, induce rusine.

Controlul emotiilor 

Emotiile pot fi controlate folosind urmatoarele procese:

1.Selectarea situatiilor – putem aborda sau evita indivizi, locuri sau obiecte despre care stim ca ne pot oferi experiente emotionale placute sau neplacute.

2.Modificarea situatiei – ne concentram asupra oricarui lucru ce conduce la experienta emotionala si il putem schimba in avantajul nostru.

3.Deplasarea atentiei – inseamna pur si simplu directionarea atentiei in alta parte, departe de situatia emotionala evocatoare, prin autosustragere, prin concentrarea puternica asupra unui alt lucru sau doar prin ruminarea si ingrijorarea in relatie cu situatia respectiva.

4.Schimbarea cognitiva -  presupune modificarea evaluarilor noastre asupra unui anumit lucru in vederea modificarii impactului emotional; va include toate apararile psihologice si utilizarea comparatiilor sociale in ordine descrescatoare (oricum toti sunt mai nefericiti decat mine).

5.Modificarea reactiilor – in termeni obisnuiti, este cea mai comuna modalitate de reglare a emotiilor; are loc mai tarziu si ar putea implica utilizarea drogurilor, a medicatiei si alcoolului, exercitiile fizice, terapia, hrana sau reprimarea totala.