Desi a venit toamna, gandul meu este tot la concediu. Dar nu la cel de anul acesta. Imi amintesc o zi de plaja dintr-o vacanta de acum 3-4 ani.

Era tot in Grecia. Soare, apa, nisip, pe plaja cativa oameni. Nu prea multi. Doar pe litoralul romanesc am vazut aglomeratie pe plaja. 

Langa sezlongurile noastre (eram cu sotul meu),   s-au asezat doua familii de nemti. Sotiile erau surori gemene. Fiecare familie era compusa din sot, sotie si 4 copii cu varste cuprinse intre 2 ani si 16-17 ani. Si baieti si fete.

I-am urmarit un timp. Copiii se jucau intre ei. Era multa veselie si buna-dispozitie. Din sunetele scoase si tonul vocii, din comportament, din atitudine se vedea ca erau niste copii fericiti, nerasfatati, neobedienti. Cei mari aveau grija de cei mici, se stropeau cu apa, inotau, se jucau in nisip. Parintii interveneau foarte putin: intrau, cu randul, in apa cu fetitele mai mici, la pranz le-au ajutat sa manance, apoi le-au culcat. In rest doar ii supravegheau. Dar nu ca un gardian. Pe langa rolul de parinti, isi mai indeplineau si alte roluri sociale: de sot/sotie prin mici gesturi de tandrete intre parteneri, de sora – vorbeau mult una cu cealalta si rolul propriu, de a fi tu insati/insuti – citeau, se relaxau.

Nici o clipa parintii nu au ridicat tonul la copii si nici limbajul non-verbal nu a lasat sa se inteleaga ca i-ar fi certat sau ca ar fi dezaprobat ceea ce fac.

A fost un mic incident, cand cele doua copile s-au certat – asa cum o fac copiii de 2-3 ani. Una din mame a venit, le-a spus ceva pe un ton ferm si hotarat, aplecata fiind la nivelul lor, apoi a luat-o pe una de mana dreapta si pe cealalta de manuta stanga si le-a despartit. Mama a mai stat cateva clipe intre ele, ca un paravan, pana si-au potolit nervii si lacrimile. Adica cca. 20-30 de secunde. In mai putin de un minut totul a revenit la normal.

In acele momente mi-am dorit sa am patru copii. Dar nu m-a tinut mult.

Nu ai voie acolo! Nu mai tipa! Nu te  smiorcai! E murdar, nu pune mana! Toate insotite de tipetele si plansetele unui copil de 3-4 ani, tinut de o manuta si tarat de mama lui prin nisip, pentru a-l indeparta de la niste sezlonguri, neocupate, pe care el ar fi vrut sa se urce.

Nu voi analiza acum aceste diferente de abordare a cresterii copiilor. Sunt diferente culturale, tin de dezvoltarea socio-economica a tarii, de modul in care au fost educati parintii la randul lor, de structura de personalitate a adultilor implicati in cresterea copiilor? Probabil din fiecare cate ceva.

Indemnul meu, catre fiecare parinte, este de a se gandi: Cum doresc eu sa fie copilul meu ca adult? Ce as dori sa creada despre el? Dar despre ceilalti oameni si viata? Care as dori sa fie sentimentele si emotiile preponderente in viata lui? Cum as dori sa se comporte si sa se raporteze la lume? In ce maniera as dori sa-si rezolve conflictele, sa-si castige existenta, sa interactioneze cu ceilalti?

Dupa ce va raspundeti la aceste intrebari vi se va clarifica si modul in care va veti creste copiii si veti constientiza ce mai trebuie sa schimbati la dumneavoastra. Daca nu sunteti o persoana optimista si fericita, degeaba va propuneti sa cresteti un copil care sa gandeasca pozitiv si sa se bucure de viata. Nu veti reusi. Tot ceea ce-i veti transmite copilului dumneavoastra – verbal si non-verbal – va fi, de fapt, ceea ce credeti si simtiti – adica pesimism si nefericire. In acest caz, schimbarea va trebuie facuta in modul vostru de a va raporta la viata si, de-abia apoi, la copil.

Citind cartea “Arta de a fauri oameni” a Virginiei Satir de la Editura Trei mi-au atras atentia ideile si sentimentele ei legate de stima de sine, foarte clar exprimate in “Declaratia mea de autoestimare.”

Dar, mai intai, cateva cuvinte despre stima de sine. Autoarea o defineste ca fiind “capacitatea unui om de a se pretui pe sine si de a-si trata propria persoana cu demnitate, iubire si realism.”

In cazul in care stima de sine este scazuta, oamenii au tendinta, pe de o parte de a se victimiza, pe de alta parte de a-i devaloriza pe cei din jurul lor. Altfel spus, vad raul peste tot, iar pentru a se apara se ascund in spatele unui zid de neincredere, izolare si singuratate.

Iata declaratia Virginiei Satir legata de autoestimare:

Declaratia mea de autoestimare

Eu sunt eu.

Nu mai exista nimeni pe lumea asta ca mine. Mai sunt persoane care imi seamana in anumite aspecte, dar nimeni nu imi seamana in totalitate. Prin urmare, tot ceea ce emana din mine este suta la suta al meu, pentru ca eu sunt cel ce face alegerile.

Posed tot ceea ce tine de mine: corpul meu, inclusiv tot ceea ce face acesta; mintea mea, inclusiv toate gandurile si ideile; ochii mei, inclusiv imaginile a tot ceea ce vad ei; sentimentele mele, oricare ar fi ele: manie, bucurie, frustrare, iubire, dezamagire, emotie; gura mea si toate cuvintele care ies din ea: politicoase, dulci sau aspre, corecte sau incorecte; vocea mea, sonora sau linistitoare; si toate actiunile mele, atat cele indreptate catre ceilalti, cat si cele directionate catre mine insumi.

Posed fanteziile, visele, sperantele si temerile mele.

Posed toate triumfurile si succesele mele, toate esecurile si toate greselile.

Pentru ca posed tot ceea ce tine de mine, ma pot cunoaste foarte bine. Daca fac asta ma pot iubi si pot avea o atitudine binevoitoare fata de intreaga mea fiinta. Apoi, pot face in asa fel incat sa actionez in totalitate pentru binele meu.

Stiu ca exista anumite aspecte in mine care ma nedumeresc si altele pe care nu le cunosc. Dar atata vreme cat ma port cu blandete si iubire cu mine, pot cauta, cu speranta si curaj, solutii pentru puzzle si modalitati pentru a afla mai multe despre mine.

Felul in care arat si vorbesc, tot ceea ce spun si fac, tot ceea ce gandesc si simt la un moment dat, toate acestea sunt eu. Totul este autentic si ma reprezinta pe mine, asa cum sunt in acel moment precis.

Cand, mai tarziu, ma uit in urma la cum am aratat si cum am vorbit, la ce am spus si am facut, la cum am gandit si am simtit, pot gasi elemente care sa mi se para nepotrivite. Pot da deoparte elementele nepotrivite, pot pastra ceea ce s-a dovedit adecvat si pot inventa ceva nou pentru ceea ce am indepartat.

Pot sa vad, sa aud, sa simt, sa gandesc, sa vorbesc si sa fac. Am instrumentele pentru a supravietui, pentru a fi apropiat de ceilalti, pentru a fi productiv, pentru a intelege si a patrunde marea de oameni si lucruri din exteriorul meu.

Ma posed pe mine si, prin urmare, ma pot construi.

Decizia este puntea care uneste dorinta si actiunea. A decide inseamna ca va urma o actiune. Daca nu urmeaza nici o actiune, atunci inseamna ca nu a existat o decizie veritabila.

In realitate nu exista cea mai buna decizie, ci exista decizii pe care le iei si pe care tu poti sa le faci bune sau proaste.

Oamenii cand iau decizii sunt impinsi, din umbra, de miniscenariul lor de viata.

• Sunt oameni impinsi de perfectiune – vor sa ia decizia perfecta.

• Sunt oameni impinsi de dorinta de a face efort, de a face lucrurile mai bine – ei decid sa tot incerce.

• Sunt oameni impinsi de putere – orice decizie ar lua, ei trebuie sa fie puternici, sa nu cedeze.

• Alti oameni sunt impinsi de graba, de nerabdare, iau prima decizie ce le vine in minte.

• Si nu in ultimul rand, altii aleg calauziti de dorinta de a fi pe plac, adica iau decizia care convine si place tuturor.

Cum sa luam decizii este o abilitate care se invata, asa cum se invata si modalitatile de a rezolva conflictele, de a face fata stresului, de a cheltui banii.

Inca de mici, copiii trebuie sa fie invatati de catre parinti si educatori cum sa faca singuri alegeri si apoi sa-si asume consecintele acestora, incepand, desigur, cu lucruri marunte a caror consecinte, chiar si negative uneori, sa fie usor de suportat.

Este bine ca parintii sa le dea sansa sa decida singuri, la inceput dintr-o gama mai larga de lucruri aleasa de ei. De asemenea, parintii pot sa implice copilul in deciziile pe care adultii  trebuie sa le ia, de exemplu unde sa-si petreaca concediul, ce cadou sa-i cumpere bunicii, etc.

Urmatorul pas este implicarea copiilor in alegerile ce-i privesc pe ei, direct, de exemplu – ce penar sa-si cumpere, ce cadou sa cumpere pentru ziua unui coleg, etc.

Exista mai multe metode, tehnici care ajuta in luarea unor decizii corecte.

Una din ele este de a raspunde, onest la cateva intrebari:

-De ce ar trebui sa iau aceasta decizie?

-Care sunt avantajele luarii acestei decizii?

-Care sunt dezavantajele luarii acestei decizii?

-Ce alte alternative am la dispozitie?

-Este aceasta alegere in concordanta cu valorile si obiectivele mele personale? Care varianta e mai aproape de obiectivele si valorile ce ma calauzesc in viata?

O alta metoda interesanta de a lua o decizie corecta este metoda celor 5 “de ce” – inventata de Sakichi Toyota.

Te intrebi de cinci ori “de ce” si asfel mergi in profunzime, cel mai relevant raspuns fiind al cincilea.

De exemplu, problema este “nu stiu daca sa accept propunerea de a lucra intr-un departament de vanzari directe”. De ce? “Pentru ca nu am mai facut asta pana acum.” De ce? “Pentru ca nu am incredere ca ma descurc.” De ce? “Pentru ca este o munca care presupune deplasari frecvente.” De ce? “Pentru ca ma epuizeaza.” De ce? “Pentru ca-mi plac activitatile mai linstite, mai statice.”

Deci, aceasta optiune ar fi in contradictie cu felul meu de a fi.

O tehnica foarte buna de a lua hotarari atunci cand mintea ti-e invadata de tot felul de ganduri este de a-ti asculta corpul pentru ca el nu te minte niciodata: “Adevarul trupului trece inaintea minciunii mintii.” In general, senzatiile pe care le simti atunci cand iei o decizie sunt in concordanta cu “intelepciunea” alegerii, indiferent ca spui da sau nu.

Aceasta tehnica se poate aplica singura sau impreuna cu cele descrise mai sus.

De ce este dificil de luat decizii?

• Excluderea alternativelor

Pentru fiecare “da” trebuie sa existe un “nu”. A te decide asupra unui lucru inseamna a renunta la altul, cu care adesea nu te vei mai intalni.Deciziile sunt dureroase deoarece semnifica limitarea posibilitatilor.

“Maturitatea si curajul inseamna in buna parte capacitatea de a renunta la una dintre alternative, iar o buna parte a intelepciunii este data de capacitatea de a gasi noi cai care ne vor da posibilitatea de a renunta cat mai putin.” (Psihoterapie existentiala – Irvin D. Yalom)

• Deciziile ca experiente-limite

O decizie este un act solitar, si este actul nostru: nimeni nu poate decide pentru noi.

De aceea, multi oameni se simt foarte impovarati de decizie si incearca sa o evite fortand sau convingand pe altii sa ia decizia pentru ei.

• Decizie si vinovatie

Responsabilitatea este o sabie cu doua taisuri: daca vom accepta responsabilitatea pentru propria situatie de viata si vom lua decizia sa o schimbam, atunci vom accepta ca suntem singurii responsabili pentru irosirea din trecut a propriei vieti, pe care am fi putut s-o schimbam cu multa vreme in urma.

Cu toate acestea, e nevoie ca omul sa accepte responsabilitatea pentru ceea ce este, ca si pentru ceea ce va deveni. Doar in acest mod omul va avea puterea necesara schimbarii. Insa schimbarea nu va consta intr-o decizie capitala singulara si voluntara; ea va fi un proces gradat, compus din decizii multiple, fiecare pregatind drumul urmatoarei.

Inima este organul despre care s-a scris cel mai mult. Indiferent de timp istoric – antichitate, ev mediu, epoca moderna sau contemporana, de zona geografica – din extremul Orient si pana in Occident sau de domeniul in care s-a abordat acest subiect: poezie, filozofie, arta, religie, spiritualitate sau medicina, ea, Inima, a stat in atentia poetilor, filozofilor, artistilor, oamenilor de stiinta si, uneori, chiar a oamenilor de afaceri.

Voi incepe cu cateva citate celebre despre inima:

“Nimeni nu ştie mai bine ca inima secretele creierului.”  Grigore Vieru

“Se spune adesea că inima este cea care înţelege şi se vorbeşte de inteligenţa inimii…” Omraam Mikhael Aivanhov

“Doar cu inima poţi atinge cerul.” Rumi

“Mintea creează abisul, inima îl traversează.” Sri Nisargadatta Maharaj

“Numai cu inima poti vedea cu adevarat ceea ce este invisibil pentru ochi” Antoine de Saint – Exupery

“Cuvintele sunt vocea inimii”  Confucius

“Nu exista nici un motiv pentru care sa nu-ti urmezi inima. Timpul tau este limitat, asa ca nu-l pierde traind viata altcuiva. Nu lasa zgomotul opiniilor altora sa-ti inabuse vocea interioara.” Steve Jobs.

Biologic, inima este organul principal al circulatiei sangvine – pompa, dar o pompa inteligenta si autonoma. Fiind in stransa legatura cu creierul, inima poate regla foarte exact presiunea sangelui si ritmul circulator in functie de  solicitari: fie fiziologice (efort), fie psihologice (emotii). Este un muschi involuntar, adica functioneaza in afara vointei noastre constiente.

Inima are o legatura puternica cu inconstientul, de aceea emotiile, atat cele constiente cat si cele inconstiente, influenteaza ritmului cardiac si tensiunea arteriala.

Aceasta relatie intre inima si situatii emotionale se observa foarte bine daca analizam expresiile verbale legate de inima: inima imi tresare de bucurie; inima mi se strange de spaima; are ceva pe inima; are o inima de aur; i-a frant inima. Daca unui om ii lipseste acest domeniu emotional independent de ratiune, el ne creaza impresia de a fi lipsit de inima.

In general, persoanele cu boli de inima si/sau circulatorii sunt persoane care au dificultati in a se bucura de viata, de a trai dragostea si/sau a o accepta. Ele cred ca viata nu poate fi traita fara eforturi si suferinta si se simt frustrate si stresate. In acest fel cultiva stari emotionale negative care vor fi “pompate’ in tot corpul. 

Din punct de vedere energetic, a patra chakra este cea a inimii, iar cuvintele cheie pentru ea sunt armonie si iubire. Numit Anahara in hindusa, centrul energetic al inimii este o trambulina spre spiritual, fiind guvernata de Saturn – planeta stabilitatii, a controlului si a stapanirii de sine. Te indeamna la o oprire, o pauza, un timp de reflectie inainte de plecarea spre sfere spirituale. Poseda o energie, forta vitala – energia iubirii, atat fata de sine – in primul rand, cat si fata de ceilalti.

Astfel, persoanele care nu-si exprima deschis sentimentele isi inchid acest centru energetic si risca sa aiba probleme cardiace. In societatea actuala, datorita reprimarii emotiilor si a sentimentelor, multe persoane au tulburari cardiace. Conflictele indelungate, insatisfactiile, gandurile de ura, suparare si gelozie, toate genereaza boli de inima si/sau hipertensiune arteriala.

Deoarece verdele este culoarea inimii se pot obtine efecte benefice printr-o plimbare in pădure sau in alt loc cu multa vegetatie.

In medicina traditionala chineza, inima este “casa spiritului” si este responsabila de activitatea mentala, inclusiv de gandirea constienta. Daca functionarea inimii este perturbata apar diferite simptome:

-palpitatii, frica, amnezie (mai mult legate de sistemul nervos central) – in cazul unei deficiente de energie Yang;

-transpiratii nocturne, insomnii (tulburari mai mult legate de sistemul nervos vegetative) – in cazul unei deficiente de energie Yin.

Tot inima controleaza si circulatia sanguina, intretinuta de energia Yang – atunci cand energia inimii creste, pulsul devine puternic, daca energia scade, pulsul este slab.

In concluzie, mesajul, sensul pe care-l transmit aceste probleme este ca omul nu tine cont de nevoile lui afective, privandu-ne de toate bucuriile. Acesti oameni trebuie sa-si regaseasca simtul umorului si sa incerce sa aduca mai multa bucurie, iubire si compasiune in viata lor.