Psihoterapia de cuplu se adreseaza cuplurilor casatorite sau nu, atunci cand gradul de satisfactie al vietii in doi s-a diminuat foarte mult. Fiecare cuplu are istoria sa dar si anumite faze de formare, dezvoltare, destramare. In fiecare din aceste faze, partenerii trec prin diverse crize personale care se rasfrang asupra dinamicii de cuplu. Fiecare etapa de viata si prin urmare si de casnicie, prezinta conditii externe si interne la care adaptarea este dificila. Daca pentru unii aceste crize sunt evenimente imbogatitoare, pentru altii sunt coplesitoare.
Casnicia impune curajul de a accepta cresterea reala, schimbarea si riscarea propriei libertati. Crizele maritale nu sunt ele insele simptome patologice. Fenomenele patologice ale casniciei apar din evitarea crizelor normale si inevitabile ale dezvoltarii. De aceea, acest tip de psihoterapie are ca scop atingerea unor obiective de cuplu si nu a unor obiective individuale. Cei doi parteneri ai cuplului isi vor fixa teluri comune, pe care vor incerca sa le atinga cu ajutorul psihoterapeutului, dar este important sa se distinga intre ceea ce ar fi de dorit si ideal (scop ideal) de ceea ce este posibil (scop realist). Terapia conjugala se adapteaza nevoilor cuplului, stadiului sau de dezvoltare si posibilitatilor sale.
In viata de cuplu sunt numeroase momentele cand simtim nevoia unui ajutor din afara. De aceea, putem apela la un psiholog atunci cand traversam situatii dificile precum:
partenerul a devenit doar parintele copilului nostru, fiind din ce in ce mai putin sot/sotie si iubit/iubita
dupa atatia ani de canicie, am aflat ca ma inseala
viata noastra sexuala sufera de la o vreme
nu ne mai simtim apreciati, intelesi, doriti sau iubiti