Blog

Eu sunt eu
fractal_colour_fern

Citind cartea “Arta de a fauri oameni” a Virginiei Satir de la Editura Trei mi-au atras atentia ideile si sentimentele ei legate de stima de sine, foarte clar exprimate in “Declaratia mea de autoestimare.”

Dar, mai intai, cateva cuvinte despre stima de sine. Autoarea o defineste ca fiind “capacitatea unui om de a se pretui pe sine si de a-si trata propria persoana cu demnitate, iubire si realism.”

In cazul in care stima de sine este scazuta, oamenii au tendinta, pe de o parte de a se victimiza, pe de alta parte de a-i devaloriza pe cei din jurul lor. Altfel spus, vad raul peste tot, iar pentru a se apara se ascund in spatele unui zid de neincredere, izolare si singuratate.

Iata declaratia Virginiei Satir legata de autoestimare:

Declaratia mea de autoestimare

Eu sunt eu.

Nu mai exista nimeni pe lumea asta ca mine. Mai sunt persoane care imi seamana in anumite aspecte, dar nimeni nu imi seamana in totalitate. Prin urmare, tot ceea ce emana din mine este suta la suta al meu, pentru ca eu sunt cel ce face alegerile.

Posed tot ceea ce tine de mine: corpul meu, inclusiv tot ceea ce face acesta; mintea mea, inclusiv toate gandurile si ideile; ochii mei, inclusiv imaginile a tot ceea ce vad ei; sentimentele mele, oricare ar fi ele: manie, bucurie, frustrare, iubire, dezamagire, emotie; gura mea si toate cuvintele care ies din ea: politicoase, dulci sau aspre, corecte sau incorecte; vocea mea, sonora sau linistitoare; si toate actiunile mele, atat cele indreptate catre ceilalti, cat si cele directionate catre mine insumi.

Posed fanteziile, visele, sperantele si temerile mele.

Posed toate triumfurile si succesele mele, toate esecurile si toate greselile.

Pentru ca posed tot ceea ce tine de mine, ma pot cunoaste foarte bine. Daca fac asta ma pot iubi si pot avea o atitudine binevoitoare fata de intreaga mea fiinta. Apoi, pot face in asa fel incat sa actionez in totalitate pentru binele meu.

Stiu ca exista anumite aspecte in mine care ma nedumeresc si altele pe care nu le cunosc. Dar atata vreme cat ma port cu blandete si iubire cu mine, pot cauta, cu speranta si curaj, solutii pentru puzzle si modalitati pentru a afla mai multe despre mine.

Felul in care arat si vorbesc, tot ceea ce spun si fac, tot ceea ce gandesc si simt la un moment dat, toate acestea sunt eu. Totul este autentic si ma reprezinta pe mine, asa cum sunt in acel moment precis.

Cand, mai tarziu, ma uit in urma la cum am aratat si cum am vorbit, la ce am spus si am facut, la cum am gandit si am simtit, pot gasi elemente care sa mi se para nepotrivite. Pot da deoparte elementele nepotrivite, pot pastra ceea ce s-a dovedit adecvat si pot inventa ceva nou pentru ceea ce am indepartat.

Pot sa vad, sa aud, sa simt, sa gandesc, sa vorbesc si sa fac. Am instrumentele pentru a supravietui, pentru a fi apropiat de ceilalti, pentru a fi productiv, pentru a intelege si a patrunde marea de oameni si lucruri din exteriorul meu.

Ma posed pe mine si, prin urmare, ma pot construi.

Etichete: , ,